Antagonisme: Firea zice că Orban e Dragnea 2, Pleşoianu o atacă fiindcă se ia de «privatul de libertate», iar propaganda rusă e vexată

În timp ce Eugen Teodorovici (PSD) afirmă: Ori pleacă Ciolacu (din PSD – n.m) ori eu, Gabriela Firea, aflată acum la vârful PSD, este atacată de Liviu Pleşoianu, deputat PSD, iar eu înţeleg că în acest partid lupta de clasă se ascute pe zi ce trece din cauza elementelor tot mai duşmănoase.

Pentru că Ludovic Orban vrea controale la primărie, Gabriela Firea spunea: Pentru mine, domnul Orban este Dragnea 2, a tăiat bugetul Capitalei, a asmuțit jumătate din Guvern asupra mea. Imedia a sărit Pleşoianu cu un text inept, postat pe pagina sa de Facebook. El îi atrage atenţia primariţei că-i lipsită de respect pentru că îl compară pe Dragnea, privat de libertate, cu Orban, conchizând bolovănos:…N-ar putea, UMAN, măcar pentru asta, să-l lase necomparat cu Orban!?

Postarea lui Pleşoianu antrenează şi vexata propagandă rusă, aşa că Sputnik, cea mai activă filială a PSD Dragnea, titrează: Pleșoianu îi bate obrazul Gabrielei Firea: ”Dragnea a stat drept, chiar dacă prea târziu”, iar pe mine m-a bufnit râsul.

Nu pentru că, deunăzi, Pleşoianu tocmai zicea că n-are nicio legătură cu propaganda rusă, care, iată, îl ridică iar în slăvi doar din încăpăţânare, ci pentru că toată tărăşenia mi-a amintit de niscai versuri proletcultiste, scrie de A.E.Baconski în anii ’50: Trece o noapte, trece înc-o zi,/ Lupta se ascute între clase,/ Iar chiaburii se arat-a fi/ Elemente tot mai duşmănoase!

Un comentariu la „Antagonisme: Firea zice că Orban e Dragnea 2, Pleşoianu o atacă fiindcă se ia de «privatul de libertate», iar propaganda rusă e vexată”

  1. Gabriela Firea spune de mult ca este ataca non-stop, nu se stie de cine, dar ea e in permanenta in garda. Fiind ea tot timpul in garda, bucurestenii au suferit de frig. Noroc ca i-a iubit Dumnezeu cu o iarna blanda si calda. Recent a intra si in faza pe citate, ultima ei strategie semidocta / – aruncarea cuvintelor mari si celebre/. Firea, a la Confucius, de rasu-plansu: Tineti minte aceste cuvinte: inainte sa apuci pe calea razbunării, sapa doua morminte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.