Am rupt-o în fericire: Gabriela Firea candidează la primărie, chiar şi dacă se votează timp de nouă zile. Zice că ea «nu fuge»

Cu ceva vreme în urmă, Gabriela Firea spunea: Bucureştenii au de ales între o certitudine, şi acea certitudine sunt eu. Memoria internetului, deh! Acum, primăriţa noastră n-a mai slobozit vreo abisală perlă, ci doar ceva pe lângă, afirmând că va candida indiferent de numărul zilelor de vot, fie ele patru, cinci sau nouă.

Întrebată dacă va rămâne candidatul PSD la Primăria Capitalei, chiar şi în cazul în care alegerile se vor desfăşura în două tururi, Gabriela Firea a răspuns: Indiferent de numărul de zile de vot, trei – patru – cinci – nouă, voi fi candidat, pentru că nu vreau să fug. Nu am motive să fug, nu îmi este ruşine cu activitatea mea, pentru că vreau să închei ceea ce am început şi vreau să deschid alte proiecte în mandatul următor.

Habar n-am ce a început Gabriela Firea şi cred că nici ea nu ştie exact, dar, cu siguranţă, în cazul în care va mai obţine un mandat, pentru că de tupeu nu duce lipsă, la primărie vom doar avea alte mese rotunde cu uşile închise. Iar în ce priveşte ruşinea, o înţeleg perfect fiindcă, slavă Domnului, nimeni n-a murit de ruşine.

2 comentarii la „Am rupt-o în fericire: Gabriela Firea candidează la primărie, chiar şi dacă se votează timp de nouă zile. Zice că ea «nu fuge»”

  1. Hot News> Premierul Ludovic Orban a lansat un nou atac duminică la adresa Gabrielei Firea, spunând că este preocupată de pomeni, pentru că își imaginează că toţi bucureştenii sunt cetăţeni de mâna a şaptea, chilipirgii şi pleşcari şi pomanagii. El a afimat că Firea a avut un mandat execrabil şi că a demonstrat că e şi mai proastă decât Oprescu ca şi primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.