Arhivele secrete, bune doar ca să dea savoare disputelor de orice fel

CNSAS, ultima frontieră.
Disputele literare trec din ce în ce mai des şi prin arhivele băieţilor cu ochi albaştri.
Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, l-a numit informator al Securităţii pe criticul Adrian Marino (foto dreapta). Asta pentru că, într-un volum care va apărea în curând, criticul îl caracteriza pe poet drept un „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”.
Marino nu are cum să se apere pentru că e mort de cinci ani.

Dinescu este atacat frontal de cei care l-au mai înjurat, însă apărat de către criticul Nicolae Manolescu. Cel din urmă a declarat: „Dinescu are dreptate, deşi este mult prea slobod la gură şi n-ar avea dreptul să dea asemenea informaţii”.
Tot e bun CNSAS la ceva – dă mai multă savoare disputelor literare, chiar dacă Mircea „n-are dreptul”, după cum zice Manolescu.

Într-un alt caz, Dan Voiculescu, presa tocmai a consemnat că Justiţia a hotărât că omul a făcut oarece poliţie politică. Sentinţa nu e definitivă. Aşa că nu este exclus ca avocaţii mogulului să pună definitiv CNSAS pe butuci, după ce l-a făcut să nu mai dea verdicte.

Povestea informatorului Felix, cu mătuşi şi alte rude, o frecţie de doi bani.
Important este, de pildă, ce a făcut Voiculescu prin anii ’80, atunci când lucra la Oficiul Argus al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Socialiste România.

Şi asta pentru că respectivul oficiu e cunoscut ca paravan al spionajului românesc dinainte de 1989. Ofiţerii de la Argus  – majoritatea trăiesc – au fost  implicaţi în afaceri dubioase de răsunet internaţional. Una dintre acestea se numeşte Lucona, despre care ziaristul austriac Hans Pretterebner a scris pe larg la sfârşitul anilor ’80. Numele vine de la vasul Lucona. În 1977, în urma unei explozii la bord, nava s-a scufundat în apele Oceanului Indian, iar şase membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Nu prea se ştie nici azi cu precizie ce s-a petrecut cu adevărat.

Miza era suma uriaşă care trebuia plătită de către asigurator. Oficial, încărcătura vasului consta în utilaj nuclear provenit din România. Pretterebner scria că nava transporta doar fier vechi şi că a fost aruncă în aer, iar procurorul care a instrumentat cazul suţinea că Securitatea din România a mătrăşit documente legate de încărcătura navei. De altfel, agenţi ai Securităţii angajaţi la Argus au fost citaţi în procesul Lucona din Austria.
Aceeaşi agenţi de la Argus care fost implicaţi în Afacerea Marsue – deturnarea fondurilor unor firme ale fostei Securităţi, despre care am scris pe larg la jumătatea anilor ’90.

De zece ani constat un fapt trist. CNSAS nu deţine documente care să dezvăluie cazuri cu adevărat împortante pentru istoria recentă a României, cum ar fi Afacerea Lucona. Acestea sunt în altă parte. Plătim bani grei ca să ţinem o instituţie bună doar pentru dispute literare ori pentru a lăsa posterităţii părerile lui Voiculescu despre verişoarele sale. Adică, fleacuri.

Dacă dosarele Securităţii, la cele predate la CNSAS mă refer, ar fi lăsate la liber, cel puţin pierderea ar fi mai mică. N-am mai plăti  o armata de oameni care nici măcar nu poate spune că deţine toate informaţiile în cazurile pe care le prezintă.
Cum dracu’ sa-ţi dai cu părerea când nu vezi întregul?