De ce are Diaconescu şi n-are Ciobanu

Un ziarist îi numără banii lui Dan Diaconescu. Altul ne sugerează că nu-i corect, ba chiar că-i strigător la cer ca şeful de la OTV să aibă  33.425.000 de euro prin conturi, iar designer-ul Răzvan Ciobanu să piardă tot ce-a avut.
Ca sa vezi gândire proletară.

De ani buni, Dan Diaconescu ia  vamă proştilor, cei mai buni platnici din ţara asta. Ştie s-o facă precum nimeni altul. Teoretic, el n-are legătură nici cu presa, nici cu televiziunea. Numai că, în Românica, teoria n-are vreo legătură cu viaţa reală. Dacă eu nu mă uit la OTV, asta nu înseamnă chiar nimic. Sunt milioane de oameni care îi ridică rating-ul lui Dan, băgându-i astfel mii şi mii de euro în buzunar. Aşa că nu mai contează nici că, din când în când, vine Tolea ca să-l  arunce într-un tomberon. Ce face Diaconescu se numeşte audienţă – ca şi maneaua, e bine plătită.

Însă, de ce e comparat otevistul cu Razvan Ciobanu – acum sărac lipit, nevoit chiar să vândă atelierul şi tot ce avea pentru a-şi plăti datoriile -, nu pricep neam. Singura performanţă a celui din urmă a fost atunci când a reuşit să-i convingă pe fotografi să surprindă momentul în care iubitul îi bagă limba pe gât. Cam puţin, totuşi, ca să i se plângă de milă la o oră de vârf şi maximă audienţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.