Atunci când nu se dă burlesc cu Şoşoacă, se bagă aroganţa lui Adrian Năstase, fie ea şi de la naftalină

Dacă Antena3 nu poate pune isteria madamei Şoşoacă pe ecran, e bună şi morga fudulă a lui Adrian Năstase.

N-a ieşit nici măcar de-o ştire cât de cât explozivă din mitingul celor care au protestat împotriva vaccinului obligatoriu, în pofida faptului că nimeni nu îi obligă să se vaccineze. Singura care a numărat zeci de mii români în stradă, chiar dacă protestul de marketing al antivacciniştilor de ieri n-a strâns nici vreo 1500 de oameni în toată ţara, a fost Şoşoacă.

Şi, dacă Diana Ivanovici-Şoşoacă stă prost cu număratul şi n-are cu ce să bată câmpii la Antena3, devreme ce oamenii continuă s-o ignore şi nu ies în stradă cu zecile de mii, cum îi îndeamnă ea de multă vreme, a fost scoasă de la naftalină niscai aroganţă marca Adrian Năstase. Aşa că, brusc, iar mi-am amintit de o abisală vorbă de duh al fostului premier, de pe vremea în care călarea pe cai mari: Prezentul se petrece în fiecare clipă, iar viitorul încă nu a avut loc.

Numai că, prezentul lui Răzvan Dumitrescu, amfitrionul lui Năstase la Antena3 de aseară, dacă nu cumva şi viitorul, e legat de Şoşoacă, motiv pentru care l-a întrebat pe oaspete ce crede despre madamă. Pus în faţa chestiunii de-a dreptul existenţiale, Năstase a zis… Am observat o involuție pe care nu pot decât să o deplâng… Diana Șoșoacă reușește să capitalizeze o zonă a electoratului care într-o vreme a mers cu PRM-ul și care era obișnuit cu un anumit stil al lui Vadim…  Nemulțumirii profunde ale unui segment din populație îi oferi fie soluții economico și sociale – gen impozitarea progresivă – sau îi oferi circ. Sigur, circul nu durează foarte mult. Nu e o soluție să oferi mereu circ.

Însă Năstase, care, de câte ori apare pe sticlă îmi dă senzaţia că luptă cu un ventilator din postura de Don Quijote, se înşeală amarnic, dar n-ar fi prima dată: nu-i nici măcar circ, ci doar grotesc cu damf de kitsch.

3 comentarii la „Atunci când nu se dă burlesc cu Şoşoacă, se bagă aroganţa lui Adrian Năstase, fie ea şi de la naftalină”

  1. Tot il spala si il spala la tv dar cine mai crede in trucul cu clabucul. Poate sa il frece si cu peria de sirma, e degeaba

  2. Cica vrea sa faca partid cu transfugii din psd. Bonus, ca onoare, cei care vin in partid vor munci si la Cornu. Pe Serban Nicolae il vad la grajduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.