Autor: Emil Berdeli

30 decembrie, ziua în care am aflat că viaţa poate fi şi o abdicare continuă

Cu oarece întârziere, chiar de 30 decembrie, am aflat că Roxana Iordache, o ziaristă care susţine monarhia, va fi dată în judecată tocmai de…(n-aţi ghicit) Casa Regală. Conform unui avocat al familiei regale, Mihai I ar fi indignat de faptul că ziarista pune sub semnul întrebării capacităţile şi libertatea sa de acţiune. Ciudat moment. O ferventă susţinătoare a monarhiei este ameninţată cu târârea în instanţă doar pentru că are anumite îndoieli.

Nu credă că procesul va avea loc, oricât de nedezvoltată ar fi inteligenţa unora, însă iar mă umflă rasul auzind despre marile „frământări” ale straniei noastre familii regale, ca să mă exprim elegant.… Citește mai mult

Am fost prost nu pentru că n-am ştiut, ci pentru că am înţeles prea târziu

În urmă cu 26 de ani, exact în zorii zilei de 22 decembrie, m-am întors în Bucureşti, scurtând vizita la părinţii mei, fiindcă auzisem că-i mare iureş acasă. Am ajuns pe la 7.30 în Gara de Nord şi, după o scurtă escală la domiciliu, am plonjat direct în, hai să-i spunem – Revoluţie.

Vreo trei zile mi-au şuierat gloanţele pe la urechi, dar, odată cu executarea lui Ceauşescu, furtuna s-a mai potolit, iar eu am mulţumit Cerului – scăpasem cu viaţă.… Citește mai mult

De la Uniunea Secuiască Maghiară la mişcarea naţionalist radicală 64 de Comitate

În urmă cu vreo 10 ani, atunci când am început să scriu mai des despre faptul că extremiştii maghiari din România nu doresc o autonomie culturală (aşa cum clamau peste tot), ci una teritorială, îmi săreau în cap tot felul de reprezentaţi ai societăţii civile. Chiar dacă expuneam doar fapte, fără vreo urmă de naţionalism, mi se reproşa că nu pricep eu toată tărăşenia.

Acum, maghiarii spun limpede că doresc secesiunea (Ţinutul Secuiesc), fără a mai încercă să se ascundă sub nu-ş ce autonomie culturală, de unde deduc că, de fapt, pricepeam foarte bine cum stăteau lucurile.… Citește mai mult

O fotografie din trecut, nu din viitor

Putem trăi acceptând fundamentalismul, dar nu şi ignorând pericolele pe care le generează. Această fotografie este cea mai bună dovadă. Da, pentru că – atenţie! – nu este o imagine din prezent ori din viitor, ci din trecut.

Trei femei tinere, în straie europene, se plimbă pe o stradă din Kabul (Afganistan), în anii ’70. Acum, starea de normalitate nu mai există acolo. E istorie. Acum, ele ar fi lapidate şi ar muri în chinuri groaznice.

Pentru fundamentalişti, nu doar fustele deasupra genunchilor sunt precum o blasfemie, ci şi contabilitatea, ca să dau un alt exemplu, însă mulţi dintre mai marii Europei spun că ni se pare.… Citește mai mult

Gâdea nu mai poate trăi în România: nu se mai împacă nici cu dumnezeul banului

Aseară (26 noiembrie) zapam, uşor deconectat de la tumultul cotidian. La un moment dat, în faţă îmi apare Mihai Gâdea. Când să trec mai departe, îl aud lamentându-se. Ideea era că nu se mai poate trăi în ţara asta. Să înţepenesc, nu alta. Rar am văzut un asemenea exerciţiu de ipocrizie.

Deja cred că distanţa dintre ceea ce este şi ceea ce vrea să pară realizatorul de la Antena 3 se apropie de infinit. Păi cum altfel, de vreme ce Gâdea nu mai poate trăi, în pofida faptului că ridică, lunar, vreo 15.000 de euro.… Citește mai mult