Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: „Coronavirusul nu se ia prin rugăciune”. Mai bine tăcea

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, mai bine tăcea decât să declare bombastic: Coronavirusul nu se ia prin rugăciune.

E înțelept să ne îngrijorăm în limitele rațiunii, dar devine periculos să ne panicăm, debitând enormități pe Facebook, precum aceea a închiderii bisericilor. Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești, a spus Bănescu, conform realitatea net.

Respectiva declaraţie, făcută într-un moment încărcat de multă emoţie, tensiune şi teamă, în toată lumea, îmi arată că pe Bănescu nu-l dă deşteptăciunea afară din casă. Putea să se gândească măcar la faptul că sute de mii de români lucrează în Italia, o ţară aflată parţial în carantină, iar o bună parte dintre ei se vor întoarce aici. Atât pentru apropiatele sărbători de Paşte, dar şi datorită crizei provocate de coronavirus.

Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, e ceva mai cu picioarele pe pământ. Declaraţia sa legată de coronavirus a fost adecvată momentului. Deunăzi, Doboş afirma, printre altele, că Biserica Catolică din România va respecta legile și recomandările autorităților cu privire la evitarea răspândirii coronavirusului. Totodată, el a spus: Trebuie să fim prudenți, știm că Dumnezeu ne salvează, dar nu îl ispitim pe Dumnezeu

Decizia de interzicere a adunărilor publice mai mari de 1.000 de oameni, luată de Guvern, înseamnă că, de pildă, în post, ca şi de Paşte, multe dintre slujbele religioase din biserici, catedrale și mănăstiri, la care participă foarte mulţi credincioşi, nu mai pot fi ținute.

Ei bine, Bănescu spune, de fapt, că slujbele pot fi ţinute, pentru că Biserica este a lui Iisus Hristos. Foarte adevărat, numai că fiind situată pe Pământ, cu menirea declarată pe care o cunoştem, ar trebui ca, atunci când sunt situaţii de criză, să le dezamorseze, cu diplomaţie, nu să le amplifice prin declaraţii nefericite. Am spus nefericite ca să exprim elegant.

Nu m-ar mira deloc nici dacă BOR va spune, la un moment dat, că declaraţia lui Bănescu nu reprezintă punctul de vedere al Bisericii. Iar, în acest caz, nu-l văd deloc bine pe purtătorul de cuvânt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.