Naivitatea domnului Crin Antonescu, ca să mă exprim elegant, poate fi o calitate. Şi asta pentru că, de regulă, râdem de naivi cu atâta înţelegere încât devin personaje pozitive. După ce Traian Băsescu l-a propus pe Teodor Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), şeful liberalilor a demonstrat că, deşi aplaudată de multe ori, naivitatea rămâne întotdeauna cea păcălită.
Luni, liderul liberal a spus: „Nu cred că Meleşcanu ar putea fi numit şef la SIE.” Pentru ca marţi să se supere foc pentru faptul că Meleşcanu doreşte să conducă spionii, declarând că o să-l dea afară din partid fiindcă s-a înţeles cu Băsescu peste capul său.
Nu doresc să repet că Antonescu a căzut grămadă în capcana lui Băsescu. Las această sarcină zecilor de analişti politici care se vor perinda pe toate televiziunile după validarea lui Meleşcanu. Spun doar că este de notorietate faptul că trei oameni l-au indicat pe Teodor Meleşcanu drept agent acoperit al serviciilor secrete de dinainte de 1989. Şi nu-i vorba despre fiştecine, ci despre: Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, iar toţi ştiu foarte bine ce şi cum cu fosta Securitate. Pentru că sunt un ziarist cu un nivel deontologic ridicat, consemnez şi un răspuns băşcălios al lui Meleşcanu la acuzaţiile aduse: „N-am fost nici ofiţer acoperit, nici descoperit al Securităţii.”
Iată însă că domnul Antonescu chiar n-a anticipat că, la rigoare, ordinele se execută, nu se discută. Chestiunea era elementară fiindcă trecutul lui Teodor Meleşcanu nu plutea chiar într-o nebulosă. Mai mult, în loc să înghită găluşca după o bătălie pierdută, să pregătească o ripostă pe măsură, şeful PNL l-a înfierat cu mânie proletară pe colegul de partid, arâtând tuturor că naivitatea poate fi păguboasă şi chiar rudă bună cu prostia.
În ce-l priveşte pe Traian Băsescu, cel care a câştigat şi această rundă cu Antonescu, faptul că l-a propus pe Meleşcanu la SIE demonstrează că nu-i mai pasă de nimic. Şi, dacă tot nu-i pasă, continuă să practice un politicianism de două parale. A fost mai important să-l pleznească pe şeful liberalilor decât să ţină cont de interesele reale ale României, numind la SIE un om fără legătură cu „agenturili” – vorba lu’ Răposatu’.