M-am înşelat amarnic atunci când credem că, retrasă în mijlocul familiei, Viorica Dăncilă s-a apucat serios de gătit sarmale, caltaboși, cârnați – bucate foarte apreciate de apropiaţi, aşa cum declara chiar ea. Ba eram aproape convins şi că, în curând, fostul nostru premier va deveni un Master Chef tradiţional. Însă, iată, poveste cu bucătăreala a fost doar de sărbători, pentru că, mai nou, Dăncilă are alte preocupări majore: prezice. De pildă, de la ea am aflat care va fi viitorul politic al lui Ponta.
Ponta ne dorește binele în vorbe, dar în fapte s-a dovedit cel mai mare dușman al partidului nostru. Singura competență și preocupare a lui Ponta în ziua de azi e parazitismul politic – de cine se mai agață, pe cine mai amăgește, cui îi mai vinde gogoși. 2020 va fi anul dispariției politice a lui Ponta și a partidului său. În fața electoratului de stânga și-a pierdut orice credibilitate, iar electoratul de dreapta nu l-a agreat niciodată…, scrie Viorica Dăncilă pe pagina ei de Facebook.
Prezicerea ca prezicerea, dar chestiunea cu parazitismul politic m-a rupt. O aroganţă multilateral dezvoltată. Nici pe Dragnea, cel care a uns-o premier pe Dăncilă, nu l-ar fi dus mintea până aici.
Mama Omida. PSD are ghicitoare – leac de disperare.