Conspiraţionistul medic Constantinescu zice că merită să te scuipe Gâdea. Fiecare cu plăcerile sale

Răzvan Constantinescu, medic gastroenterolog, cel care susţine că noul coronavirus e un fleac, pare fericit atunci când ia flegme, chiar dacă, ţine el să precizeze, poate da si cu pumnulextrem de performant. Însă nu-i exclus însă ca atunci când doctorul va fi scuipat din nou, să spună: Slavă Domnului, plouă!

Nu cu multă vreme în urmă, Constantinescu zicea că s-ar fi oferit voluntar ca să se infecteze cu noul coronavirus, dar nu şi pentru a trata bolnavii de coronavirus – aşa cum îi reproşa un coleg de breaslă.

Răzvan Constaninescu, 22 iunie, pe pagina sa de Facebook: Este extrem de plăcut să-ți zâmbească necunoscuții pe stradă. Sau când diverse persoane intră în vorbă cu tine în magazine, la sala de sport, în curtea spitalului: ”vă susținem, nu vă lăsați!”
Pentru așa ceva, merită să iei oricâte flegme-ntre ochi în prime-time. Știu și eu să dau cu pumnul, ba chiar extrem de performant, după cum bine știți, dar ce frumos este să fii stâncă, nu fulger!

Flegme-ntre ochi în prime-time a luat de la Mihai Gâdea, care i-a zis, la Antena3, printre altele: Eu o sa va acord respectul pe care dvs îl meritaţi…Sunteţi doctor sau Ogică? Nu fiți țață, în seara asta!….

Pe scurt, Constantinescu a contestat în emisiunea lui Gâdea isteria şi mascarada faţă de, spune el, o viroză cu puţin mai agresivă decât gripa obişnuită şi încerca să arate, nici măcar cu minime argumente, că sunt tâmpiţi cei care cred cu adevărat că acestă pandemie face ravagii.

Numai că viroza asta despre care vorbeşte un medic, cu o nonşalanţă care l-ar face invidios şi pe zărghitul doctor Bacalbaşa, a îmbolnăvit până acum în toată lumea 9.100.090 de oameni, doar în câteva luni, dintre care 4.528.780 s-au vindecat, iar 472.216 au murit. Asemenea bilanţ tragic n-au bifat nici temutele ebola sau gripa aviară, în perioade mult mai mari de timp, ca să dau doar două exemple.

În februarie, Constantinescu spunea despre oamenii care purtau mască: Imbecili care umblă cu chiloțeii pe nas. Aşa că, dacă tot se plânge acum pe Facebook că l-a flegmant Gâdea, acoperindu-se de ridicol, n-ar fi rău să-şi ia vorba înapoi. Ba chiar să poarte şi el chiloţei pe nas. L-ar mai feri de scuipaţi.

În rest, faptul că, în trecut, Constantinescu a fost vicepreşedinte ALDE nu mă miră.

Un comentariu la „Conspiraţionistul medic Constantinescu zice că merită să te scuipe Gâdea. Fiecare cu plăcerile sale”

  1. Iata cine este omul. Răzvan Constantineacu, gastroenterolog la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, dar şi membru ALDE, era de gardă, în 2017, când a postat pe Facebook un mesaj din care reiese că va refuza să-i trateze pe oamenii care au protestat faţă de intenţia coaliţiei PSD-ALDE de a schimba legile justiţiei. Ulterior a dat-o la intors, de frica colegiului Medicilor, dar tot i-a scăpat: Ştie cineva, se mai adună prostovanii mâine sau poimâine? Ca să am grijă şi să tac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.