Iubita lui Dragnea nu mai întreabă prosteşte: „Liviu este mai mare decât tata?“, ci investeşte sume astronomice în case

Ce bine e să fii iubit de un pesedist cu 30 de ani mai în vârstă. Păi da, dragostea te inspiră şi poţi face investiţii uriaşe, poate chiar şi chibzuite.

De pildă, Irina Tănase (27 de ani), iubita lui Liviu Dragnea (57 de ani), fostul lider maxim al PSD, a investit anul trecut peste 350 de mii de euro în proprietăți imobiliare din București și împrejurimi, iar achizițiile le-a făcut, atât înainte, cât şi după după ce Dragnea a fost încarcerat la Rahova.

În decembrie 2019, în ajunul Crăciunului, tânăra a cumpărat un apartament de 260 de mii de euro situat aproape de Palatul Parlamentului. În portofoliul imobiliar al Irinei Tănase au intrat și două terenuri cu acces la un lac cu știucă, șalău și biban în județul Ilfov, conform riseproject.ro.

După ce Dragnea a juns la puşcărie, Irina Tănase și-a deschis un birou de mediator, iar cel care face subiectul medierii este deţinutul Liviu Dragnea. Anterior ea a lucrat la stat, fiind, da, aţi ghicit, secretara lui Dragnea.

La sfârşitul lunii martie, Irina Tănase bagatelizează, alături de mama ei, într-un scheci, faptul că fostul lider al PSD este mai mare decât ea cu mai bine de 30 de ani. Dar glumiţele lor nu păreau a fi gustate nici la căminul de fete, acolo unde rafturile bibliotecii sunt pline de cosmetice. Aşa că, iată, tânăra a lăsat-o mai moale cu dramoletele de familie pe net şi s-a apucat serios să investească. Numai că un om cu cu salariu mediu ar avea nevoie de peste 45 de ani, fără alte cheltuieli, ca să strângă banii necesari investiţiilor Irinei Tănase.

În rest, bravos social-democraţie, halal să-ţi fie!

2 comentarii la „Iubita lui Dragnea nu mai întreabă prosteşte: „Liviu este mai mare decât tata?“, ci investeşte sume astronomice în case”

  1. Îl scoate din sărite reumatismul – nu-şi mai poate ţine pe genunchi secretara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.