Costisitorul amor dintre Vanghelie – primarul cu gusturi rafinate – şi deputata Oana Mizil

În timp ce liderul socialiştilor din PE spunea că, în România, costurile crizei au fost aruncate pe umerii săracilor, social-democratul Vanghelie şi social-democrata Oana Niculescu Mizil spărgeau vreo 120.000 de Euro în Alpii Francezi. Şi asta ca să se afle până la Strasbourg că, împotriva vicisitudinilor momentului, şi cei doi politicieni de stânga ştiu să aprecieze icrele negre şi şampaniile fără număr într-o scurtă, dar fierbinte, vacanţă de lux.  

La un moment dat, Vanghelie – cel care afirmă senin că „şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere” – încerca să-şi convingă alegătorii că are bun simţ, tunând: „Într-o adunare cu două sute de oameni nu te duci cu Mercedes, că este o postură jenantă, te duci cu Dusterul!”. Corect. Dar, iată, practica îl cam omoară.

Chestiunea legată de morală a relaţiei dintre Vanghelie şi Oana Mizil – desfăşurată chiar şi într-o cabană „normală”, cum o cataloga primarul – mă lasă rece. Nu spun, cu ipocrizie, nici: „Ţara arde şi Oana Niculescu Mizil face plajă în Alpi”. Mă interesează însă dacă primarul de la cinci şi deputata PSD justifică, chiar şi în faţa colegilor de partid, purcoiul de bani cheltuiţi pe luxurie în Alpi ori la Geneva.

„Eu am fost în multe locuri mult mai luxoase decât cabana aceea, dar eu vă spun că este normală. Am ales în Franţa pentru că aşa se întâmplă în viaţă. Am multe gusturi rafinate! Lucrurile trebuie să le lăsăm cum vrea Dumnezeu”, declara Vanghelie în legătură cu escapada din Franţa. Dacă vreun politician dintr-o ţară civilizată, cu o democraţie mai mult sau mai puţin consolidată, ar fi rostit aşa ceva, risca poate chiar şi cariera. Aici, pe Vanghelie nu-l costă nimic, iar pe noi, poate doar un zâmbet amar. Firesc ar fi ca vorbele primarului să trezească şi curiozitatea controlorilor de tot felul – de care chiar nu ducem lipsa. Dar nu cred că se va sesiza cineva, în afara ziariştilor tocmai pentru că, oricât de muţi controlori ai averilor am avea, ei preferă să lase lucrurile aşa „cum vrea Dumnezeu”, dacă cumva primesc un ordin expres, venit tot de foarte sus.

În rest, văd că Opoziţia, dominată de PSD, scade în sondaje, deşi, ţinând cont de nenorocirea prin care trecem, ar fi fost firesc să crească. Cert e că ideologiile au murit de mult. Ce contează acum cu adevărat pentru oamenii din Piaţa Universităţii, de pildă, este dacă un Vanghelie poate justifica vreodată măcar un sfert din cheltuielile exorbitante care-i stresează tumultoasa existenţă, nu cine l-a propulsat. Iar ăsta este chiar un moment de cotitură.