Pentru a arăta că mai joacă încă un rol important în PSD, Codrin Ştefănescu încercă să impună o poruncă atribuită lui Liviu Dragnea.
Fostul secretar general la PSD, detronat de Viorica Dăncilă după încarcerarea lui Dragnea, a transmis pe Facebook un mesaj care ar veni chiar de la fostul şef al PSD. Cel din urmă le-ar cere parlamentarilor PSD să susţină Guvernul Dăncilă care tocmai stă să pice în urma moţiunii de cenzură care poate trece. Ciudat mesaj, de vrem ce tot Liviu Dragnea cere, în justiţie, dizolvarea PSD. El se foloseşte de propria condamnare pentru a-i convinge pe judecători să declare ilegală alegerea Vioricăi Dăncilă în fruntea partidului. Dar iată că acum, dacă e să ne luăm după Ştefănescu, milostivul şi iertătorul Dragnea trece peste conflictul cu Dăncilă pentru binele „întregului popor”.
Codrin Ştefănescu, pa pagina sa de Facebook: Cred cā mesajul lui Liviu Dragnea adresat parlamentarilor PSD a fost clar si fārā alte interpretāri: sustineti guvernul! Cu toate fortele! Indiferent de nemultumirile personale! Avem aceastā obligatie in fata milioanelor de români care ne-au votat. Si nu putem sā cedem tara unor neaveniti care se pregātesc sā distrugā tot ce am construit bun pentru oameni! Si sper ca toatā lumea sā inteleagā exact asta.
Şi iată cum, precum Moise, Codrin Ştefănescu s-a dus pe munte (în cazul nostru, Penitenciarul Rahova). Acolo, nu ştim cum i s-a arătat marele Jupân care, deşi toţi îl credeau mut de supărare, a glăsuit un mesaj pentru supuşii din PSD: N-o lăsaţi pe Dăncilă!
Şi iată cum ridicolul a mai parcurs o etapă în drumul spre penibil.
Măi NEBUNULE….du.te lângă stăpânul tău!!!!!