Atunci când, temporar, a ocupat fotoliul de la Cotroceni, Crin Antonescu s-a răţoit la mai-marii lumii din Europa ori din SUA, dând senzaţia unei precupeţe care s-a apucat brusc de politichie. La Preşedinţie, el a simţit pentru prima dată grandoarea puterii, iar noi consecinţele nefaste ale declaraţiilor sale belicoase, rostite cu o nonşalanţă soră cu inconştienţa.
Apoi, după plecarea de la Cotroceni, a luat amploare războiul din propriul partid. Motivul: durerea profunde pe care liderul PNL o simte, chiar în intimitatea sa, atunci când colegii îl numesc dictator cu apucături staliniste.
Ei bine, colac peste pupăză, acum totul pare gata să se năruie. Aliatul Victor Ponta doreşte să schimbe Constituţia, tocmai pentru ca puterea să se concentreze doar in mâna premierului. Ce i-ar mai rămâne liberalului nostru, în cazul în care ar ajunge din nou la Cotroceni? Nimic din ce-şi doreşte cu adevărat. Aşa că pe domul Antonescu l-a apucat o mare teamă. O nelinişte mai neagră decât centrul camerei obscură în care demonii developează negativele noastre.
Numai că fostul interimar nu se teme de concentrarea puterii în mâna unui singur om, ci de faptul că el, alesul, vă juca doare rolul unui preşedinte de mucava al României. Nici chiar iluzia puterii de care s-a bucurat în timpul interimatului de două luni nu se va mai repeta.
Aşa că liderul PNL a început să trimită săgeţi către Ponta. Însă, Antonescu habar n-are că nu de actualul premier trebuie să se teamă cu adevărat – în contextual disputelor iminente dintre PNL şi PSD, ca să mă exprim diplomatic – ci, în primul rând, de slăbiciunea propriei sale minţi.