Autocraţia alesului Crin Antonescu

„Cine nu-i cu mine, este împotriva mea“ îi transmite Crin Antonescu lui Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre colegii săi de partid care îndrăzneşte să conteste faptul că liderului liberal i-ar sta bine în fotoliul de la Cotroceni. Mai mult, în opinia lui Antonescu, fostul premier Tăriceanu a devenit chiar o marionetă a propagandei lui Traian Băsescu. Aşadar, un alt răzvrătit care trebuie să plece din PNL.

Dacă  – acum un an, de pildă  –  vreun analist politic ar fi prevestit situaţia de mai sus, i-aş fi spus că-i un tâmpit.… Citește mai mult

Crin Antonescu faţă cu slăbiciunea propriei sale minţi

Atunci când, temporar, a ocupat fotoliul de la Cotroceni, Crin Antonescu s-a răţoit la mai-marii lumii din Europa ori din SUA, dând senzaţia unei precupeţe care s-a apucat brusc de politichie. La Preşedinţie, el a simţit pentru prima dată grandoarea puterii, iar noi consecinţele nefaste ale declaraţiilor sale belicoase, rostite cu o nonşalanţă soră cu inconştienţa.

Apoi, după plecarea de la Cotroceni, a luat amploare războiul din propriul partid. Motivul: durerea profunde pe care liderul PNL o simte, chiar în intimitatea sa, atunci când colegii îl numesc dictator cu apucături staliniste.… Citește mai mult

De ce rămâne Crin Antonescu tot în scutecele politichiei

În timp ce Victor Ponta declara pentru „Financial Times”: „Cred că lupta cu Băsescu este un capitol închis. Cred că amândoi vom încerca să evităm orice alt conflict, pentru că cel care încalcă pacea va fi tras la răspundere pentru asta”, Crin Antonescu vorbea din nou despre suspendarea marinarului.

Aşa că Băsescu a spus: „Înţeleg că domnul Crin Antonescu a dat al 8793-lea avertisment, după care a căzut pe spate şi a adormit. Efort mare… “.

Traian Băsescu e maliţios.  Nu ştie faptul că somnul temerarului domn Antonescu are chiar un caracter eroic.… Citește mai mult

Crin Antonescu, gata să guverneze peste genii, analfabeţi şi prostituaţi

În dorinţa de-a fi original cu orice preţ,  dar şi ca să-şi satisfacă auzul, domnul Crin Antonescu a ţinut un discurs fulminant cu ocazia lansării  programului de guvernare 2013 – 2016.

„România împreunează definitiv genii și analfabeți, oameni de caracter și prostituați perpetuu, România ne adună pe toți, și noi, ca politicieni, trebuie să lucrăm pentru proiectul unei națiuni care să îi ducă mereu pe cei mai buni să lucreze și în numele celor mai slabi“ – năzuieşte liderul PNL.

Aşadar, „împreunarea definitivă“ a geniilor cu analfabeţii, chiar dacă cei din urmă au drept atribut îngâmfarea neruşinată, ar fi fatalitatea necesară propăşirii scumpei noastre patrii. … Citește mai mult

Crin Antonescu crede că imbecilitatea este o boală de care suferă mereu doar ceilalţi

Crin Antonescu i-a numit imbecili pe cei care afirmă că se teme să candideze într-un colegiu din Bucureşti, preferând Teleormanul lui Dragnea.

Şi eu mă număr printre imbecilii convinşi că Antonescu nu mai este dispus să rişte nimic, aşa că a fugit departe de Capitală. Nu-i vorba doar despre amintirea urâtă lăsată de emoţiile din 2008, atunci când s-a clasat pe locul doi, însă l-a ajutat sfânta redistribuire ca să intre în Parlament.

Acum e în joc poziţia de fost preşedinte interimar al României şi de actual şef al Senatului, din care priveşte spre fotoliul de la Cotroceni.… Citește mai mult