Cristoiu şi Guşă sau vocile Moscovei cu răspândire limitată

După summitul NATO de la Madrid, Ion Cristoiu şi Cozmin Guşă s-au întrecut în a persifla momentul în care s-a hotărât, printre altele, întărirea flancului estic al Alianţei. Adică, şi consolidarea militară a României. Chestiunea este extrem de importantă pentru foarte mulţi dintre noi în contextul agresiunii ruse. Iată însă că nu pentru toţi. Unii par a dori să se integreze în noua, dar mereu vechea Uniune Sovietică. Păi nimeni nu-i opreşte, deşi văd că nu prea se duc să-şi petreacă vacanţele la Soci, ci se reped tot spre Occident.

Pe scurt, dacă Ion Cristoiu a înfierat reuniunea de la Madrid cu glume răsuflate de două parale, Cozmin Guşă încerca să-şi convingă enoriaşii pe FB că NATO nu ne aduce niciun folos, de vreme ce noi am fi praf şi pulbere. Cert e că discursul celor doi e din nou în ton cu partiturile Moscovei despre Alianţă. Aşa că nu mă voi mira o clipă dacă Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, îi va chema, la un moment dat, pe rând ori împreună, ca să-i distingă cu niscai medalii pentru întreaga lor activitate anti-NATO. Ca şi pentru ridicarea în slăvi a operaţiunii speciale din Ucraina. Am spus operaţiune specială pentru că, de pildă, lui Cristoiu, ca şi lui Putin, îi este foarte dragă respectiva sintagmă, în pofida faptului că lumea întreagă cataloghează operaţiunea drept invazie.

În rest, şi Valery Kuzmin ştie că modul în care Cristoiu ori Guşă servesc propaganda de război rusă e puţin eficace pentru că umbra Moscovei se răsfrânge vizibil peste toată peroraţia lor ostile Occidentului. Dar asta e: pe ei îi are, pe ei îi poate premia la rigoare. Sau, mai bine zis, şi pe ei. E doar o ipoteză, fireşte.

Citeţte şi:

Un comentariu la „Cristoiu şi Guşă sau vocile Moscovei cu răspândire limitată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.