Dan Puric delirează în ritm de gherilă: Suntem în război virusologico-ideologic

Antena3 i-a dat din nou posibilitatea lui Dan Puric, vestitul măscărici cu pretenţii mesianice, să delireze şi, astfel, am aflat de ce am avea nevoie, printre altele. Ei bine, şi de o gherilă creştină.

Dan Puric, la Antena 3: …Suntem în război virusologico-ideologic. Cel mai mare efort care se face astăzi este ca poporul român să fie scos din matca lui sufletească. România este ultimul bastion ortodox puternic și vor să îl distrugă. Toate acestea se fac cu un dublu virus. Este vorba despre virusul Covid-19, care va trece sau nu și unul mult mai periculos, care va ucide o lume și o umanitate. Este virusul ideologic, care merge paralel cu acesta…

Fireşte că n-a explicat ce însemnă război virusologico-ideologic, nici cine vrea să ne scoată din matcă noastră sufletească ori să distrugă bastionul ortodox, în speranţa că, poate, telespectatorii sunt ceva mai deştepţi decât el şi se prind până la urmă. Însă dacă Puric mai crede că vorbele sale sună bine din coadă, iar parafrenia salvează România, se înşeală amarnic. Nu produce decât delir naţionalist de cea mai proastă factură.

Puric vorbea şi despre o ipotetică gherilă creştină: …Poporul acesta va trece cu această gherilă, afirmă Puric, dând senzaţia că gherila asta ar fi ceva de la sine înţeles. Însă pe cât a fost mesianicul de abisal, pe atât a fost şi de confuz. Aşa că nimeni n-a priceput ce o să trecem, dar, mai ales, care ar fi legătura dintre gherilă şi creştinism.

Cert e că, dacă ne luăm după Puric, suntem blasfemiaţi, pentru că – mare atenţie!- ne conduc piraţii.

România este o țară blasfemiată! Este o țară condusă de pirați! Ei taie axul moral al țării! Este o strategie veche de când lumea… Problema conștiinței mele e că România moare… Noțiunea de țară, de neam, trebuie repusă…, a mai spus Puric la Antena3.

Iar dacă tot spuneam că delirează în ritm de gherilă, cine credeţi că i-a ridicat aiurările conştiinţei în slăvi. Aţi ghicit! Sputnik, vocea propagandei ruse, care titra azi: Dan Puric, fulminant: ”Este un atac decisiv asupra poporului român! România… moare!”

În rest, da, în vremea coronavirusului absurdul e la mare preţ, iar măscăricii superstaruri.

5 comentarii la „Dan Puric delirează în ritm de gherilă: Suntem în război virusologico-ideologic”

  1. Vremuri alandala. Actorii se cred profeti, cei din tv niste dumnezei, iar politicienii oarece actori. Emisiuni, cum a fost si asta cu Puric, sunt facute daor pentru manipulare 100%, dar sunt atit de proaste incit, din cauza ratacirii invitatului, iti dau senzatia ca Antena a deveni un spital de glumeti in care pacientii au preluat controlul.

  2. Dan Puric vine la Antena 3 doar să își facă reclamă, altfel nu scoate o vorbă moca despre cum suntem noi victimele lăcomiei și răutății Occidentului ateu și multicultural.
    Niciodată el nu intră în rolul mesianicului si nu apasă coarda ultra-naționalismului pe degeaba. La conferintele sale, prețul unui bilet ajunge până la 150 de lei, conform presei.
    Tariful propovăduitorului Puric depinde de subiect.
    Despre dragoste și iubire creștină, costa 60 de lei. Omul liber, 80 de lei. Se ridică țara, între 80 și 150 de lei.
    Biletele la conferințele lui Puric se vând pe site-urile de unde se cumpăra bilete la concertele rock, dar nu-i pasă, chiar dacă zice că la rock vin haimanalele care vor să distrugă biserica.

  3. Distinsul domn are o verticalitate de admirat…Autorul articolului are profunde probleme de constiinta..!Cu siguranta ca nu este la primul articol jenant,cu o lipsa profunda de caracter..Ca noroc ca intuitia ne este o ,,unealta,la indemana…

  4. Petrica, se vede de la o posta ca esti un discipol al Puricului, spalat pe creier. Nu poti sa exprimi macar o bruma de idee coerenta. Nici chiar tu nu pricepi ce scrii. Stai jos, nota patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.