Iulian Vlad, Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului (DSS) înainte de Revoluţia din 1989, îşi scrie memoriile. Nu în România, ci pentru editura franceză Hachette. Cartea urmează să apară după moartea fostului şef al DSS. Drepturile de autor se cifrează, conform surselor noastre, la 1 milion de euro. Avansul a fost depus într-un cont pe numele lui Adrian Vlad, fiul fostului şef al DSS, în prezent om de afaceri. Înainte de 1989, Adrian Vlad a fost coleg de birou cu Cristian Tudor Popescu, la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice, amândoi fiind analişti programatori. La data de 31 decembrie 1989, Iulian Vlad a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, pentru implicarea Securităţii în represiunea care a avut loc la Timişoara şi la Bucureşti, înaintea căderii regimului Ceauşescu. Conform cercetărilor Parchetului Militar, Vlad a dat ordin ca Securitatea să tragă în manifestanţii ieşiţi în stradă împotriva regimului comunist. A executat doar 4 ani, la Jilava. Potrivit opiniei istoricului Alex Mihai Stoenescu, Iulian Vlad a reuşit să prevină războiul civil spre care se îndrepta România în timpul Revoluţiei. Părerea specialiştilor în domeniul Securităţii comuniste – dezvălurile lui Iulian Vlad nu vor fi spectaculoase.