Dorneanu «a fost aproape de linşaj» sau delirul ridicat la rang de agenţie de ştiri VIDEO

Preşedintele CCR, atacat de protestatari Rezist în faţa locuinţei, titra România TVProtestatarii #rezist l-au urmărit şi apostrofat pe Valer Dorneanu, preşedintele CCR, până acasă, transmitea Antena3Atentat la siguranţa naţională: Preşedintele CCR, aproape de linşaj, scria Stiripesurse.

Cum nu mă aflam în Bucureşti la momentul transmiterii acestor ştiri, iar internetul parcă îmi juca feste, mai să cred că primul constituţionalist al ţării a avut mari probleme. Însă, ulterior, chiar  mă dumiresc: „linşajul” asupra lui Dorneanu, pe cale să zdruncine „siguranţa naţională”, leit exaltarea lui Dragnea legată de „lovitura de stat” din 10 august.

Aşadar, nu l-a atac nimeni pe Dorneanu, după cum se vede în imagini, dar povestea asta îmi aduce amite de un vechi banc rusesc: …Nu era chiar haina de vizon, ci pufoaică… Nu era Mercedes, ci bicicletă.

 

 

Iar dacă tot a venit vorba despre ruşi, constat că şi propaganda Moscovei e indignată de faptul că nişte cetăţeni l-au dojenit pe Dorneanu, aflat într-o stare de calm, uşor melancolică. Aşa că – atenţie! – Sputnik, agenţie de presă guvernamentală rusă, care parcă a devenit Vocea PSD, susţine că e musai ca Parchetul să intervină, pentru că în România ar fi o „revoltă generală”.

Şi ştiţi de ce? Ei bine, şi pentru că Știripesurse, care a făcut „anchetă „în urma acestei întâmplări ilare – dojenirea lui Dorneanu, a ajuns la concluzia că avem de-a face cu o faptă de ultraj. În consecinţă, „dată fiind funcţia lui Dorneanu”, respectiva faptă ar putea fi încadrată la „atentat care pune în pericol securitatea naţională” (articolul 401 Cod Penal)”, care „se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Nu comentez acest delir „sclipitor”. Consemnez însă ce a declarat cel „agresat”, tot pentru Ştiripesurse.

De la mine nu o să plece nicio plângere, sesizare, nimic. Nu am de gând să comentez întâmplarea de aseară. Nu vreau să fiu eu obiectul acestor discuţii„, aspunea Valer Dorneanu.

Departe de mine să fi ajuns vreun fan Dorneanu. Remarc doar că, faţă de reporterii care au relatat evenimentul, judecătorul nostru are totuşi discernământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.