Dragnea, cu o iubită mai tânără decât nora, obligat de «educaţia ortodoxă» din «familia tradiţională» să voteze DA la referendum

Ultimul exerciţiu de ipocrizie al lui Liviu Dragnea, liderul PSD, cel care conduce de fapt Românai, a arătat cum stabileşte el standarde morale pe care însă nu dă nici doi bani.

Aşadar, Dragnea a spus, la RTV, că va merge la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, votând „Da” cu toată hotărârea. Şi ştiţi de ce? Ei bine, pentru că îl „obligă” educaţia sa ortodoxă, de copil crescut la ţară, înconjurat de familia tradiţională.

Merg la referendum şi educaţia mea ortodoxă, de copil crescut la sat, la ţară, înconjurat de familia tradiţională, mă face să spun DA cu toată hotărârea (…), aşa văd eu lucrurile„, a afirmat liderul PSD.

Odată cu această declaraţie despre un referendum care are drept rost doar ambiţia de mărirea a lui Dragnea, liderul PSD, un expert în practicarea virtuţii de la distantă, atinge din nou esenţa imoralităţii – adica, admite excepţii, însă doar pentru el însuşi.

Una dintre excepţii fiind legată de faptul că băiatul crescut la ţară, înconjurat de „familia tradiţională” are acum o iubită, Irina Tănase, cu 30 de ani mai tânără decât liderul PSD, pentru care a şi divorţat, şi cu vreo doi mai mică decât nora, Gina Alexandra.

Iar la nunta lui Valentin Dragnea cu Gina Alexandra, un eveniment petrecut recent, lui Dragnea senior i-a stat alături doar juna Irina Tănase. Asta şi pentru că fosta soţie, Bombonica Prodana, mama lui Valentin, n-a călcat la nuntă pentru că ştia care-i părerea lui Dragnea despre „familia tradiţională”.

Şi astfel s-a demonstrat că, atunci când e nevoie, Dragnea poate flutura chiar şi principii ortodoxe, în pofida faptului că nu dă pe ele nici două parale.

Un comentariu la „Dragnea, cu o iubită mai tânără decât nora, obligat de «educaţia ortodoxă» din «familia tradiţională» să voteze DA la referendum”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.