Ejectatul Codrin Ştefănescu se află în luptă cu niscai cârtiţe din PSD, ca să nu ia Ponta partidul, prin absorţie

Eliminat din jocul puterii de propriul partid, pe motiv de prea multe temenele faţa de umbra lui Liviu Dragnea în PSD, tocmai când nu mai era cazul, traseistul Codrin Ştefănescu, cel care a dus decăderea politică aproape de absolut, îşi hrăneşte mâhnirea luptând cu morile de vânt. Adevărat, cam pe persoană fizică.

În PSD ar există cârtiţe care, iată, pun umărul la transferul partidului către Victor Ponta, „prin absorţie”, sugerează Ştefănescu.

…E supārat rāu pe noi, pesedistii, cā d-aia a demisionat cândva pe facebook si ne-a lāsat cu ochii-n soare. Pe toti! Astazi vrea iarāsi partidul. Si dacā nu ne dumirim urgent, o sā ne trezim iarāsi cu Ponta cā ne este sef. Prin absorbtie. Si nu cred cā mai vrem asta!, afirmă Codrin Ştefănescu, pe pagina sa de Facebook.

Nu ştiu dacă Ponta va reuşi asta, iar poveste cu spionii din partid e e gradiniţă, dar lucru e sigur: în cazul în care PSD va încerca, cu Ponta ori fără, să deschidă din nou uşile, acum ferecate, ale marilor cancelarii, să reia legăturile cu lideri importaţi din politica acestei lumi, şi nu se va mai mulţumi doar cu elogiile propagandei ruse, personaje precum Codrin Ştefănescu nu mai au loc nici în ghereta din faţa partidului. Iar asta o ştie foarte bine însuţi Codrin Ştefănescu. Singura lui şansă este ca PSD să rămână închistat, anacronic, populist, cu gândul la Dragnea, departe de Bruxelles şi de Washington DC. Altfel, traseistul se întoarce la România Mare, ramura Vadim Tudor, care îi oferă exact uitarea.

Un comentariu la „Ejectatul Codrin Ştefănescu se află în luptă cu niscai cârtiţe din PSD, ca să nu ia Ponta partidul, prin absorţie”

  1. Stefanescu, un atlet mascarici si trist. Alearga dupa sefi, oriracere ar fi ei/ Vadim, Ponta, Dagnea, Dancila doar ca sa apara in fotografia oficiala, sa il vada luma pe sticala, sa stie poporul ca exista si el pe lume. Alergarea e singura lui calitate, sprinteaza pe turnanta dar nu poate depasi statutul de nulitate absoluta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.