Într-o frenezie greu de cuantificat, Ion Cristoiu le spune enoriaşilor săi că Rusia e deja învingătoare.
Aşadar, respectând întocmai şi la timp fişa postului, Titanul din Găgeşti, unul dintre propagandiştii fruntaşi ai Moscovei, clamează fericit – ruşii au câştigat deja războiul. Dar nu cu ucrainenii, cu care se bat crunt, ci (atenţie!) cu Occidentul. Nici vorbă. Da, nici vorbă, însă Cristoiu a conchis într-un recent podcast: Rusia a câștigat deja războiul cu Occidentul! De ce? Din cauza imbecilităţii occidentalilor, spune tot Cristoiu, care au trimis arme ucrainenilor, iar ruşii, capturându-le, ar fi aflat secretele tehnicii de luptă a NATO. Această tâmpenie propagandistică a plecat de la faptul că ruşii au etalat într-o expoziţie la Moscova niscai capturi de frontul din Ucraina, mai precis, tancuri şi blindate occidentale, iar Cristoiu a tras concluzia că Alianța Atlantică a fost deja înfrântă de Putin. O asemenea aberaţie, ieşită cel mai probabil din puţul gândirii, n-am auzit nici la cei mai înverşunaţi adversari ai Occidentului, dar, aşa cum se ştie deja, propaganda răspândită de Cristoiu nu are nici pe departe menirea de a fi inteligentă.
Legat de armele ucrainenilor căzute în mâna ruşilor şi adunate de Kremlin într-o expoziţie în aer liber, la Moscova, Putin vrea să le demonstreze conaţionalilor triumful regimului său, mai ales că nimeni nu-l mai poate contrazice. Opozanţii liderului rus sunt morţi sau în lagărele din Siberia. Etalarea triumfală a armamentului capturat pe frontul ucrinean e doar propagandă de război şi nimic altceva, iar echidistantul Cristoiu, cel care se erijează şi într-un istoric al clipei bine documentat, a omis să spună că, anul trecut, chiar ucraineni au făcut acelaşi lucru – o expoziţie la Kiev cu tancuri si vehicule de lupta ruseşti distruse de ei. Tot el omite să arate şi că, de la începutul războiului din Ucraina, 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi aproximativ 350.000 au fost răniţi.
În rest, mistificările lui Cristoiu, trase la indigo după cele lansate de Moscova de la începutul invaziei, nu mai sunt de mult vreo surpriză. Iar încercarea lui obsesivă de a-i contamina pe enoriaşii din parohie cu propagandă pro-Putin arată doar că joacă la o categorie desuetă, fiind convins că minciunile lui, cu cât sunt mai sfruntate, cu atât prind mai repede. Ce iluzie!
Citeşte şi:
Un comentariu la „Fericirea lui Cristoiu de-a clama bombastic gulgute pro-Putin: Rusia a câștigat deja războiul cu Occidentul!”