În răposata Epocă de Aur, sfidând raţiunea, majoritatea pictorilor de curte îl zugrăveau pe Nicolae Ceauşescu lângă mari figuri glorioase care au punctat istoria noastră cu sentimentul datoriei împlinite. Păi da, de vreme ce tablourile lor erau foarte bine platite.
Acum lucrurile s-au mai schimbat, pictorii de curte nu mai sunt la tot pasul, aşa că patriotarzii noştri politicieni se descurcă aşa cum îi duce capul. De pildă, sărind din veac în veac, madam Şoşcoacă se foloseşte agabaritic de noninteligenţa artificială ca să apară umăr la umăr cu o replică a lui Alexandru Ioan Cuza. Una cu ştaif de d’Artagnan. Şi astfel ea dovedeşte încă o dată că prostia crasă se propagă eficient doar dacă este împărtăşită enoriaşilor. Adică, Şoşoacă chiar ştie că inepţia neîmpărtăşită nu face nici două parale într-un imperiu al prostiei la care ea visează.
Citeşte şi:
Un comentariu la „Imperiul prostiei sau atunci când Şoşoacă foloseşte noninteligenţa artificială”