Curtea Constituţională a respins azi candidatura europarlamentarei Diana Iovanovici – Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.
Primele informaţii arată că judecătorii au admis în şedinţa de azi contestațiile formulate de Amalia Bellantoni, fostă membră a SOS (partidul infiinţat şi condus de Şoşoacă), şi Mihai Gheorghe Ursa împotriva candidaturii europarlamentarei la prezidențiale. Cei doi o acuză pe Șoșoacă de ură rasială, semnături de susținere false, nerespectarea statutului partidelor și încălcarea Constituției.
La aflarea deciziei, Şoşoacă a reacţionat imediat şi i-a acuzat pe evrei de implicare în procesul Constituțional. Totodată, i-a catalogat pe cei care au contestat-o la CCR drept curve, cerând imperativ românilor să iasă în stradă. La revoluţie, bănuiesc. Ea a uitat însă că azi este sâmbătă. Aşa că tărăşenia trebuie amânată sine die.
În decizia judecătorilor CCR (definitivă şi cu majoritate de voturi) s-ar fi invocat – atac la siguranța națională, la adresa statului român, ca și comportamentul candidatei care ar încălca legea fundamentală, iar Șoșoacă nu are nicio cale de atac. Dar ne vom lămuri pe deplin în curând fiindcă argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de plenul Curții vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Citeşte şi:
Totul pentru securizarea drumului lui Ciolacu spre Cotroceni.