Madam Şoşoacă se înarmează: Cine o mai calcă pe bombeu, a rupt-o-n fericire

Madam Şoşoacă vrea musai să obţină permis de port-armă. Aşa că toţi cei care o vor mai călca pe bombeu sunt într-un mare pericol.

În urma scandalului cu îmbrânceli pe care l-a declanşat ieri în Parlament, madam Şoşoacă acuză faptul că i-a fost strivit piciorul. Numai că după ce piciorul senatoarei ar fi fost strivit, nu se ştie încă exact de cine – cel mai probabil ar fi vorba despre extratereştrii, ea mergea perfect prin curtea Parlamentului. Ba chiar, plină de exuberanţă, împărţea cimilituri în stânga şi-n dreapta, cu precădere celor vreo zece fani care o aşteptau la poartă. Aşa, iată, o fabulaţie poate deveni oricând un adevăr cotidian. Dar să aşteptăm şi rezultatul medicilor de la IML . Ei vor examina piciorul senatoarei, fiindcă ea s-a jurat că se duce să facă expertiză, ca să-i înfunde pe cei care ar fi zăbovit pe bombeul ei. Însă, bănuiesc, prea multe chestiuni arzătoare ale poporului, pe care nu le poate rezolva decât Şoşoacă şi numai Şoşoacă, o vor ţine la mare depărtare de IML, de unde şi vorba: O minciună stă pe un picior, adevărul pe două.

Cert e că cine va îndrăzni s-o mai calce pe bombeu, a rupt-o în fericire. După îmbrânceala din Parlament, Şoşoacă, aşa cum a declarat, îşi va lua permis de port-armă. Ce nu se ştie deocamdată e nivelul armamentului din dotare: pistol, Kalașnikov ori o bazooka. Dar nu-i exclus, la ce forţă emană senatoarea, s-o vedem trăgând zilnic prin Bucureşti de un aruncător de proiectile Katiușa, tocmai scos de armata rusă din dotare.

În rest, fie că ne place ori nu, madam Şoşoacă indică exact nivelul la care se află politichia românească în acest moment. Înarmată ori nu, noi toţi am rupt-o-n fericire cu asemenea exemplare în Parlament.

2 comentarii la „Madam Şoşoacă se înarmează: Cine o mai calcă pe bombeu, a rupt-o-n fericire”

  1. Sosoaca sa se ia de mana cu Lovin si Cerva. Toate trei raspindesc in jur doar violenta, ca si toti cei ce viseaza la rangi si sticle incendiare pe strazi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.