
Alina Mungiu-Pippidi are o marotă pe nume Viorica Dăncilă. Păi da, fiindcă nu scapă nicio ocazie ca s-o laude pe fosta şefă a guvernului în pofida faptului că mandatul lui Dăncilă a fost devastat de gafe monumentale sau greșeli grave de politică externă.
…În schimb, a fost curat patriotic să o înjuri în cei mai ordinari termeni pe Viorica Dăncilă, care a condus guvernul fără să ia o critică în presa străină în cea mai expusă perioadă din istoria sa, cînd România avea președinția UE…, scria Alina Mungiu-Pippidi în articolul Varianta feministă a guvernului Cîțu, publicat în romaniacurata.ro, iar eu am mai citit odată şi încă o dată. Apoi am exclamat: Câtă memorie uitucă!
E de notorietate faptul că deja celebrele gafe ale Vioricăi Dăncilă au fost criticate dur de presa internaţională şi chiar s-a râs copios de ele. De pildă, cea comisă atunci când Dăncilă a spus la Podgorița: Mă bucur că sunt la Priştina, a făcut mintenaş înconjurul planetei datorită presei străine ca şi momentul de-a dreptul ridicol în care Dăncilă a uitat pur şi simplu numele premierului Estoniei în timpul conferinței de presă comună de la Constanța.
Însă dacă Alina Mungiu-Pippidi, care o propunea pe Dăncilă ditamai comisarul european, chiar are o memorie uitătoare, să dea o scurtă căutate pe Google. Acolo precis găseşte comentarii ale BBC, Deutsche Welle ori ale The Washington Post despre Viorica Dăncilă (ca să dau doar câteva exemple) extrem de critice.
În rest, sper ca propagandista noastră atomică să evite pe cât posibil să mai privească spre oglinda onestităţii, de care face atâta paradă, mai ales după ce-a devenit amnezică, pentru că precis se face ţăndări.
Cu ochii fixati inspre sinecura a cazut in gura de canal. De acolo si daca iesi pute de traznesti.