Osemintele lui Brâncuşi din Montparnasse faţă cu prostia care întunecă cerul

Nişte domni, care musai vor să iasă din anonimat, şi-au propus să aducă osemintele lui Brâncuşi în ţară. Adică să-l scoată de sub lespedea din Montparnasse – pe care o vede o lume întreagă, că-i foare bine plasată – şi să-l îngroape, probabil, la Hobiţa. Adevărul e că, atunci când prostia capătă aripi, parcă se întunecă tot cerul.

Habar n-am cum o să-l afecteze această poveste pe părintele sculpturii moderne, acolo unde o fi acum, dar, cu siguranţă, spiritul său va fi bântuit de câteva episoade urâte, şi nu-s puţine, legate de România.
De pildă, în 1950, atunci când Brâncuşi a vrut să doneze Românie toată opera sa, chiar onorata Academie României s-a opus vehement, pentru că, atenţie!, respectiva operă era decadentă. Apoi, tot nişte concetăţeni români, la îndemnul altora, tot români, au tras cu buldozerul de Coloana Infinitului, încercând s-o facă praf şi pulbere. Fireşte, aţi ghicit motivul:  colona era decadentă şi nu se încadra în realismul socialist, aşa cum grăiseră deja academicienii. Între această acţiune şi faptul că, nu cu multă vreme în urmă, nişte fundamentalişti afgani au tras cu tunul în statuile lui Buddha, imense, foarte vechi, şi sculptate chiar într-un munte, nu-i vreo o diferenţă. Aceeaşi barbarie. Dar să revenim. Fiindcă România i-a refuzat operele, Brâncuşi a hotărât să le lase francezilor. Numai că legea spunea că donaţia nu poate fi acceptată decât de la un cetăţean francez. Aşa că, abia la 75 de ani, Brâncuşi a cerut cetăţenia Franţei tocmai pentru a-i putea dona acestei ţări tot ce avea el mai bun.

A murit în 1957, la vârsta de 81 de ani, mâhnit că ţara sa tocmai îl scuipase drept între ochi – precum povestea preotul care l-a spovedit. Cert e însă că a lăsat în urmă peste 1200 de fotografii, câteva filme document şi 215 sculpturi de o valoare inestimabilă refuzate agresiv de România, după cum spuneam mai sus. Acum, aud că nişte minţi sprintene fac gălăgie prin capitalele Europei, sub forma unui caricatural marş cultural, pentru că îi vor osemintele marelui sculptor la Hobiţa, demonstrând, astfel, pentru a nu ştiu câta oară, cât de agresivă este prostia.