Chiloţii guvernamentali ai doamnei ministru ne dau fiori

După ce Ion Rotaru, edilul peremist al comunei Alexandru cel Bun din Neamţ, i-a spus, admirativ, Elenei Udrea că are sânge în păsărică, altă dandana, la Braşov.

Sâmbătă, George Scripcaru, primarul oraşului de  sub Tâmpa, a aşezat-o pe doamna ministru în sala de consiliu la un birou „deschis” care a oferit fotoreporterilor şi cameramanilor imaginea vie şi imaculată a chiloţilor guvernamentali.

Toţi vor zice că doamna ministru este din ce în ce mai lovită de ghinion – mai ales că, tot sâmbătă, a fost huiduită şi la meciul lui Bute.… Citește mai mult

Dacă dă Dumnezeu şi plouă peste nuntaşii Gabrielei Vrânceanu Firea?

Chiar, dacă plouă peste cei peste 500 de invitaţi la nunta Gabrielei Vrânceanu Firea cu primarul Pandele din Voluntari?

Şi nu pentru că-i criză şi nu-ş ce exponenţi ai lumpenproletariatului s-ar gândi cu pizmă la cheful cu pretenţii princiare de la Domeniile Ştirbey, ci pentru că, scrie presa,  ceremonia religioasă va avea loc sub cerul liber, în faţa lăcaşului sfânt aflat tot pe respectivele domenii, dar în renovare.

Sa speram însă că n-o să toarne cu găleata. Cu siguranţă, bunul Dumnezeu are înţelegere şi pentru cei atinşi de megalomanie, fie şi atunci când nu-şi mai încap în piele.… Citește mai mult

Bacalaureat – cronica unei prăbuşiri demult anunţate

Un elev s-a împuşcat în cap fiindcă n-a luat Bac-ul.

De câteva zile, toată lumea discută despre rezultatele dezastruoase ale Bacalaureatului de anul ăsta – cel mai slab din ultimii 20 de ani. Chestiunea a devenit fierbinte. Fireşte, Opoziţia dă vina pe Putere şi viceversa.

Unul din doi elevi a promovat bacalaureatul în acest an, multe licee din ţară au avut promovabilitate zero, iar în majoritatea judeţelor, procentul celor care au luat examenul este mult mai mic faţă de anul trecut.… Citește mai mult

Un Vanghelie ejaculat

Marean Vanghelie, omul a cărui soartă a fost  hotărâtă de destin şi a cărui voce se va face auzită oriunde, chiar şi pe sub apă – după cum susţinea -, a mai produs o vorbă abisală. De data asta e legată de ejacularea ca pedeapsă. Nu ştiu a câta perlă-i la şirag, dar, precis, nu-i ultima.

„Finis coronat opus”, vorba romanilor. Cu siguranţă Vanghelie o ştia pe de rost, altfel, la rândul său, nu punea cu atâta concizie bomboana pe colivă: „Dacă nu eşti bun, PSD te ejaculează…”.… Citește mai mult

Florin Chilian, din nou premiant de serviciu la „Stupid cu aspiraţii”

Hodoronc-tronc, într-un „festiv moment”, Florin Chilian s-a pornit să înjure serviciile secrete. Nu se ştie cu precizie de ce şi nici din ce ţară sunt structurile care i-au stricat ziua omului nostru, dar bănuiesc că-i vorba despre cele din Românica.

Ca sa nu uit (scria Chilian pe Facebook): Din acest festiv moment ma pis, si-ami bag madularu, adica pula in toate slugile muiste-n cur ale oricaror srvicii secvrete. Semnez: Florin Chilian. Ma pis pe ma-ta si in cur, si in fii-tu si in….Citește mai mult