Pe urmele Mamei Omida: Guşă a prevăzut şi străvăzut că Le Pen câştigă alegerile în Franţa sau ‘clarviziune’ cu foarte multă premeditare

După primul tur al alegerilor din Franţa, călărind pe mătura politichiei precum o vrăjitoare, Cozmin Guşă, ghicea în zaţul politic viitorul, care, fireşte, nu suna bine pentru Emmanuel Macron. Păi da, pentru că, după calculele savante ale lui Guşă, încă de acum două săptămâni suveranista Marine Le Pen, foarte dependentă însă de banii veniţi din băncile Moscovei, ocupa deja fotoliul de la Palatul Élysée.

Fireşte că argumentele lui Guşă erau ştiinţifico-fantastice, ca deobicei, însă, părerea mea, nici el nu credea in victoria reprezentantei extremei dreapta. Clarviziunea sa, mai dihai decât a Mamei Omida, era doar un fonfleu menit să ducă în discuţie suveranismul care, iată, ar bântui Franţa. De fapt, folosind drept pretext alegerile  prezidenţiale din Franţa, Guşă nu încerca decât să exacerbeze din nou discursul naționalist populist neaoş, de sămânţă ceauşistă. Discurs care, ştiţi bine, printre altele, pune la îndoială rolul nostru în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. E de notorietate şi faptul că nu se folosesc mesaje directe, ci indirecte pentru tot felul de teme adiacente, precum acest ambiguu suveranism, foarte des invocat de o droaie de influenţări, dar prea puţin explicat.

Nu e o noutate că Guşă vede, prevede şi străvede aiurea cu drumul, dar aici nu-i vorba doar de habarnism. Suveranismul ăsta cu care o gratulează Guşă pe Le Pen era temă predilectă a agenţiei Sputnik, vocea propagandei ruse în România, încă de pe vremea în care suveranistul Liviu Dragnea, aflat la butoane, părea chitit să ne scoată din UE. Însă de când Sputnik are interdicţie în UE, cuvântul suveranist e din ce în ce mai fluturat şi de patriotardul ghicitor în zaţ politic Cozmin Guşă, dar, fireşte poate fi doar o coincidenţă. Sau nu?

În rest, după cum se ştie, coincidenţa este cuvântul pe care îl mai folosim şi atunci când nu avem cum vedea pârghiile, sforile şi scripeţii.

Citeşte şi:

3 comentarii la „Pe urmele Mamei Omida: Guşă a prevăzut şi străvăzut că Le Pen câştigă alegerile în Franţa sau ‘clarviziune’ cu foarte multă premeditare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.