Am râs de ministrul Petre Daea atunci când spunea că lui nu-i sună niciodată mintea ocupat. Păi, iată, aşa e, nu-i sună. Omul e permanent pe recepţie întru mulţumirea rudelor bine adunate şi remunerate la instituţii din subordinea ministerul pe care-l conduce. O adevărată familie tradiţională. Adică, pe scurt, Daea îi are drept subalterni pe fiica sa, pe ginere, noră și soție. E un om de-a dreptul fericit. Are şi motive. Toţi împreună, umăr la umăr. De pildă, acum doi ani, a intrat în acest club select, după cum arată G4Media, şi Antonia Luchian (32 de ani), nora ministrului. Ea a fost angajată în 2020 pe post consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anterior, tânăra avea o cu totul altă ocupaţie – lucra la o firmă care i-ar fi aparţinut, de cursuri de dans și dansatori evenimente.
La sfârşitul lunii aprilie, Marcel Ciolacu, liderul PSD, adică șeful de partid a lui Daea, spunea la o ședință a coaliţiei de guvernare: Nu mai vreau dezmăţ la stat cu mii de angajări şi tot felul de pile. Sincer, nici eu (foto şi explicaţiile din fotografia alăturată: G4Media)
Precis însă, în caz că liderul PSD îl va întreba totuşi pe Daea ce-i cu atâta familie tradiţională la instituţiile din subordine ministerului Agriculturii, pe care-l conduce, cel din urmă va spune doct, aşa cum a mai făcut-o şi cu altă ocazie, că important e să preiei cu dibăcie conexiunea factorială, dar mai cu seamă să detaşezi cu putere de percepţie direcţiile de acţiune. Iar după o asemena explicaţie mirobolantă, marcă înregistrată Daea, e foarte probabil ca Marcel Ciolacu să cadă pe gânduri, ba chiar să intre într-o dilemă de-a dreptul existenţială legată de angajări, tot felul de pile şi alte sinecuri mai mari ori mai mici.
În rest, Petre Daea a zis la DigiFm că angajarea membrilor familiei sale în instituții aflate în subordinea ministerului s-a produs pentru că este o pasiune pentru agricultură în familie, iar despre nora sa, angajată la APIA, unde soția lui este șefa Resurselor Umane, a spus că este o fragă de fată. Restul e tăcere . Nu, domnule Ciolacu?
Citeşte şi:
Un comentariu la „Petre Daea şi bine remunerata sa «familie tradițională» din instituţiile aflate în subordinea ministerului pe care-l conduce”