Am râs de ministrul Petre Daea atunci când spunea că lui nu-i sună niciodată mintea ocupat. Păi, iată, aşa e, nu-i sună. Omul e permanent pe recepţie întru mulţumirea rudelor bine adunate şi remunerate la instituţii din subordinea ministerul pe care-l conduce. O adevărată familie tradiţională. Adică, pe scurt, Daea îi are drept subalterni pe fiica sa, pe ginere, noră și soție. E un om de-a dreptul fericit. Are şi motive. Toţi împreună, umăr la umăr. De pildă, acum doi ani, a intrat în acest club select, după cum arată G4Media, şi Antonia Luchian (32 de ani), nora ministrului.… Citește mai mult
Etichetă: fiica
Dan Diaconescu, prima televiziune de îmbogățire și o sumedenie de stranii coincidențe
Ar fi doar un concurs de circumstanțe faptul că Job TV e promovat de fiica lui Dan Diaconescu cu sloganul: Prima televiziune de îmbogățire. Cel puțin asta vrea să sugereze Sorin Voinea, patronul respectivei televiziuni, care neagă faptul că postul tv ar fi, în realitate, al lui Dan Diaconescu, dar și că are vreo legătură cu Moscova, deși sediul Job TV se află într-o faimoasă clădire din București (reprezentanță comercială), situată în Piața Charles de Gaulle, care aparține – ce coincidență!… Citește mai mult
Anchetarea doctorului Beuran, indignarea fiicei lui Adrian Păunescu, nostalgicii şi emotionul

Mai nou, Ana-Maria Păunescu, fiica lui Adrian Păunescu are păreri despre anchetele DNA, iar site-urile apropiate PSD le difuzează pe larg, de parcă duduia ar fi o specilistă în dreptul penal.
În pofida faptului că Liviu Pleşoianu, deputat PSD, aripa propaganda rusă, se revolta pe Facebook pentru că partidul nu-l apără (oficial) pe medicul Mircea Beuran, anchetat de procurorii anticorupţie, toţi activiştii PSD din presă ori nu au sărit în apărarea sa. Mobilizarea a fost exemplară, ba chiar s-a apelat la metode subtile: emotion pentru impresionarea nostalgicilor comunişti.… Citește mai mult