USR PLUS alături AUR-ul care a dat-o pe Şoşoacă sau iată cum sinuciderea politică a devenit o soluţie permanentă pentru o problemă temporară

Scandalul dintre Florin Cîţu şi USR PLUS este la apogeu. Orice formă de colaborare pare exclusă, iar tărăşenia s-a transformat într-un război al orgoliilor nemăsurate, din care va câştiga doar PSD şi AUR.  

Dan Barna a vorbit la tv, cu subiect şi predicat, despre moțiunea de cenzură împotriva premierului Cîțu. El spune că USR PLUS se bazează pe voturile AUR, dar, paradoxal, nu consideră că ar colabora cu formaţiunea politică pe care chiar Barna o cataloga extremistă.… Citește mai mult

Întotdeauna m-am întrebat: Oare ce dracu fumează ăştia de la AUR? Iată că s-ar putea să aflăm

George Simion

George Simion, copreşedinte AUR, a vrut să ne demonstreze că ar avea şi niscai umor. Altfel nu declara că Mircea Gheorgheosu, purtătorul de cuvânt al partidului său, prins de filtrul SPP cu un plic de cannabis în Parlament, nu va fi în niciun caz propunerea de premier a formaţiunii sale politice.

După ce asupra lui Gheorgheosu s-a găsit cannabis, tocmai atunci când intra în Parlament, el a declarat că respectiva substanţă era pentru consumul propriu.

Adevărul e că aveam o dilemă de-a dreptul existenţială.… Citește mai mult

Belicosul limbaj de aur curat din Parlament: Ce mă, păduche… Bă, dispari de aici, tu auzi ce îți spun? Dispari! Îţi ordon VIDEO

Limbaj şi comportament de aur curat în Parlamentul României. Dan Tănasă, deputat AUR, extrem de agresiv pe holul camerei Deputaţilor, gata să-şi arate muşchii şi să se încaiere cu deputatul USR Silviu Dehelean.

Disputa cu îmbrânceli dintre cei doi s-a înteţit după dezbaterea desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, iar Dan Tănasă (cel din centru imaginii) ar fi fost deranjat de faptul că deputatul USR i-a reproşat că îl critică pe ministrul Justiţiei.

Nu ţi-e ruşine mă măgarule să vii ameninţător spre mine?… Citește mai mult

Pe Şoşoacă a jelit-o Donald Trump, iar Dana Budeanu abia că-i băgată în seamă de Simion

Diana Ivanovici-Șoșoacă a fost în culmea fericirii. Nici nu se putea altfel devreme ce Donald Trump, care are contul de Twitter suspendat (chestiune de notorietate mondială), îi scrie madamei, chiar pe Twitter, că o susţine după ce AUR i-a retras sprijinul parlamentar, iar ea, politicoasă, mulţumeşte.

Sad to read about Mrs. Sosoaca exclusion. It’s a HUGE mistake!/A fost trist să aflu despre excluderea doamnei Șoșoacă. O greșeală imensă, ar fi fost mesajul lui Trump pe care Şoşoacă l-a postat mândră pe pagina ei de Facebook.… Citește mai mult

Mai mulţi intelectuali arată coaliţiei de guvernare că dialogul cu AUR este scandalos și inadmisibil

Intelectuali şi reprezentanţi ai societăţii civile au transmis o scrisoare deschisă liderilor PNL, UDMR şi USR-PLUS. Ei cer coaliţiei de guvernare să înceteze orice contact cu actulii membri AUR. Semnatarii scrisorii susţin că deschiderea către un dialog afabil cu liderii AUR, manifestată în ultimele săptămâni de către ministrul Educaţiei, Justiţiei şi Sănătăţii, este scandaloasă şi inadmisibilă devreme ce AUR nu poate fi un partener de dialog într-o democrație.

…Partidul AUR (arătată semnatarii scrisorii) este o formațiune politică ce s-a dovedit a fi, în scurta sa existență pe scena publică românească, purtătoarea unui conglomerat ideologic nociv, de factură extremistă.… Citește mai mult