Reţeaua Voicu – şantajul cu dosare

Senatorul PSD Cătălin Voicu a pronunţat o frază cheie, în discuţia telefonică purtată cu Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, interceptată de serviciile de informaţii şi publicată în presă: “Câte o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ţinut în loc şi i-am făcut fideli. Şi unii dintre ei, chiar dacă-s ofiţeri SRI, mai erau pe state şi SIE”.

Unul din personajele “fidelizate” de Voicu este judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (foto). Piesă forte în ansamblul de relaţii al reţelei, prin intermediul căruia se cumpărau sentinţe favorabile unor clienţi cu probleme, de genul Margaretei Costea, soacra lui Mircea Geoană, Costel Căşuneanu supranumit Regele asfaltului sau antreprenorul Marius Locic, patronului trustului de presă “Atac”.… Citește mai mult