Reţeaua Voicu – şantajul cu dosare

Senatorul PSD Cătălin Voicu a pronunţat o frază cheie, în discuţia telefonică purtată cu Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, interceptată de serviciile de informaţii şi publicată în presă: “Câte o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ţinut în loc şi i-am făcut fideli. Şi unii dintre ei, chiar dacă-s ofiţeri SRI, mai erau pe state şi SIE”.

Unul din personajele “fidelizate” de Voicu este judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (foto). Piesă forte în ansamblul de relaţii al reţelei, prin intermediul căruia se cumpărau sentinţe favorabile unor clienţi cu probleme, de genul Margaretei Costea, soacra lui Mircea Geoană, Costel Căşuneanu supranumit Regele asfaltului sau antreprenorul Marius Locic, patronului trustului de presă “Atac”.… Citește mai mult

Salonul independenţilor s-a mai procopsit cu un pacient de lux

Cristian Diaconescu a cedat nervos sau psihic, de bunăvoie sau în urma unui şantaj, al cărui scop real a fost acela de a fi scos din PSD şi internat într-o rezervă de lux, pusă deoparte pentru marile caractere ale clasei politice.

Iată o telenovelă care are toate ingredientele iraţionalului, pentru a fi românească şi de stânga. O snoavă care îl are protagonist pe un domn lingav, cu privire tulbure, capabil de viraje bruşte, ca în stările maniaco-depresive, care în urmă cu cinci zile candida pentru funcţia supremă în PSD, ca pe ultima sută de metri să renunţe la candidatură în favoarea lui Mircea Geoană, care a fost urmărit şi şantajat zice-se, pentru a-i da voturile fostului său şef suprem, ca apoi să găsească resurse s-o taie spre zări mai limpezi.… Citește mai mult

Ultima mineriadă a lui Iliescu

Retragerea lui Ion Iliescu din politică este o stratagemă de amazoană octogenară, călită în iureşul bătăliilor. Este un subterfugiu de bunicuţă perversă, care nu doarme cu scufie de noapte ca toate băbăciunile, ci cu un coif de cavalerist pe care nu şi-l leapădă de pe cap nici la duş.

Odată cu aşa-zisa sa retragere, Iliescu îşi şantajează  propriul său partid. Îl ameninţă că dacă nu se va ridica împotriva lui Geoană, PSD riscă să se scindeze. Va fi Geoană în stare să salveze unitatea partidului?,… Citește mai mult