Madam Şoşoacă, gherila şi afganii

În miezul verii, madam Şoşoacă se certa cu elicopterul american aterizat forţat lângă TVR, în Piața Charles de Gaulle. Atunci am crezut că mai mult de atât nu poate da. M-am înşelat amarnic, de vreme ce acum vrea să se pună în fruntea unei gherile care să lupte, în legitimă apărare, cu o fantasmagorică armata de afgani, decisă, zice ea, s-o vaccineze cu forţa.  

Diana Iovanovici Şoşoacă, în Parlament: Nu mă mai gândesc decât la proiectul domnului Arafat, cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de emigranţi, care vor intra peste noi în case şi ne vor vaccina obligatoriu.Citește mai mult

Rezistenţa prin cultură la TVR sau minciuna ridicată la rang de instituţie bugetară

În cazul în care urmăreşti „Rezistenţa prin cultură” la TVR Cultural şi ai vreo 20-30 sau chiar 40 de ani, poţi trage concluzia că regizorii, scriitorii, artiştii, în general, au purtat un adevărat război cultural de gherilă cu dictatura lui Nicolae Ceauşescu.

Într-un „exerciţiu de înţelegere” parcă numai de ei ştiut, realizatorii emisiunii încearcă să ne convingă de faptul că multe personaje din peisajul vieţii noastre culturale de dinainte de 1989 s-au opus vehement aberaţiei comuniste. Trist. Iar dacă mă gândesc de cine-i legată respectiva sintagmă, tot mi se pare o impietate.… Citește mai mult