Strania metamorfoză: După invazie, coronascepticismul s-a reprofilat

Dacă dai o raită pe FB constaţi că o mare parte dintre cei care mai ieri blamau măsurile de protecţie împotriva răspândirii virusului, invocând libertatea, s-au metamorfozat peste noapte în adepţi ai lui Putin. Ce coincidenţă!

Aşadar, mulţi dinte foştii coronasceptici se reprofilează din mers. Ei nu mai vorbesc despre sclavii care s-au înţepat, ci despre neonaziştii din Ucraina. Discursul lor pare rupt din cel al Moscovei după ce a invadat Ucraina. Ba chiar par experţi în armele biologice ale Kievului sau convinşi de intenţia Ucrainei de a produce bomba atomică şi spun că armata ucraineană nu luptă – iar cei care poartă războiul cu ruşii ar fi mercenari.… Citește mai mult

Parcă văd că Dana Budeanu o va surclasa pe madam Şoşoacă la capitolul dezinformare crasă

Dana Budeanu s-a alăturat corului care dezinformează în ce priveşte invazia armatei ruse în Ucraina, invidioasă probabil şi pe madam Şoşoacă. Cea din urmă e responsabilă de lansarea unor inepţii abisale pe acest subiect, de genul – ucrainenii s-au atacat singuri și dau vina pe Putin: Au bombardat propria țară!, şi bănuiesc că Budeanu vrea s-o surclaseze. Altfel nu scria adânc despre războiul din Ucraina.

Într-un text găzduit de stiripesurse.ro, dar şi de site-ul RTV, Dana Budeanu lansează un scenariu aiuritor legat de faptul că invazia armatei ruse în Ucraina, ordonată de Putin, ar fi fost atent plănuită chiar alături de SUA şi China.… Citește mai mult