Revoluţia georgistă se amână sine die sau atunci când nici forţele oculte, nici forţele inculte nu mai bagă mâna la teşcherea

Luni, 22 decembrie 2025, protest al fermierilor în Piaţa Victoriei. Cel puţin aşa titra site-ul postului tv Realitatea. Anca Alexandrescu va fi prezentă, aflam de pe acelaşi portal. De ce dorea Alexandrescu să se bage în seamă cu fermierii mă interesa prea puţin, dar eram curios să aud la faţa locului ce vor oamenii, mai ales că deunăzi protestul fermierilor europeni a lăsat urme la Bruxelles.

Ajung în Piaţa Victoriei. Fermieri spre deloc. Nici utilaje, nici pancarte cu revendicări specifice.… Citește mai mult

Până şi Antena3 o ia peste picior pe madam Şoşoacă: Singură la protestul anunţat de ea

Senatoarea Diana Ivanovici-Şoşoacă nu mai pare a fi în graţiile Antenei3, care a promovat-o intens în ultima vreme. Altfel, pe site-ul respectivului post tv n-am citi: Senatorul Diana Şocoacă a chemat sâmbătă oamenii la protest, doar că susţinătorii au venit într-un număr restrâns (Şocoacă scrie în text, aşa că n-am modificat -n .m.).

Cu orice ocazie, madam Şoşoacă pretinde că scoate mii şi mii de oameni în stradă. E doar o gogoriţă, după cum am arătat de multe ori.… Citește mai mult

Madam Şoşoacă, miliţia populară şi dansul lopeţii sau la cetatea Buridava s-a făcut un miting…

Oricât s-au scremut România TV, Antena3 şi propaganda rusă să umfle protestul de ieri al negaţioniştilor, iniţiat de madam Şoşoacă, n-a ieşit mare lucru. Nici n-avea cum devreme ce mitingul împotriva măsurilor luate de guvern pentru stoparea pandemiei, dar şi a vaccinării, anunţat şi răsanunţat, a fost organizat doar ca să preamărească delirul patriotardei senatoare Diana Ivanovici – Şoşoacă, care, iată, anunţă şi că parcă ar vrea să candideze la alegerile prezidenţiale.

În afara sloganelor coronasceptice şi antivaccin prăfuite şi deja banale ori a răzvrătirii senatoarei – doar de dragul propriei imagini bombastice, am remarcat totuşi o noutate, pe care o încadrez între utopie şi halucinaţie: democrata madam Şoşoacă ameninţă, ca orice dictator care se respectă, cu înfiinţarea propriei miliţii populare.… Citește mai mult

Un ascultător întreabă: De ce n-a participat Oana Sparanghelista la protest? Radio Erevan răspunde…

Radio Erevan ştie deja de ce a lipsit Oana Sparanghelista de la protestul de azi, dar şi de ce a venit Iosefina Pascal (foto) în Piaţa Victoriei.

În timp ce mai multe persoane manifestau împotriva restricțiilor impuse de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus, un ascultător întreba la Radio Erevan: De ce n-a participat azi Oana Sparanghelista la protestul celor o sută de persoane din Piaţa Victoriei?

Radio Erevan răspunde: Pentru că, tocmai în acel moment, era prezentă pe videochat pentru a-i convinge pe admiratori ei că în capitalism totul e de vânzare.Citește mai mult

Huiduitul domn Dragnea: Irina, meriţi mai mult!

Sute de persoane au protestează la Iași împotriva PSD în timpul mitingului acestui partid, la care participa Liviu Dragnea, liderul PSD, și premierul Viorica Dăncilă.

În stradă, s-a scandat: PSD, ciuma roșie, La pușcărie!, Hoților!, Cuib de hoți și de mafioți.

Bine ai venit, nimicule, în Moldova, scria pe pancarta unuia dintre manifestanți, iar pe alta: Irina, meriţi mai mult, aluzie la Irina Tănase, iubită lui Dragnea, mai tânără cu 30 de ani decât liderul maxim, dar şi la sloganul PSD pentu europarlamentare: Romania merită mai mult.… Citește mai mult