La rigoare, Dana Budeanu delirează şi cu schepsis: Oamenii trebuie să se vaccineze în farmaciile Catena

Dana Budeanu, influenţăra invectivă, nu face doar ţoale cu aspect second hand, care stau chiar şi pe ea ca pe gard. Ea este şi o vestită expertă în politichia locală şi, fireşte, geopolitichie, iar, mai nou, ştie cum se construieşte o campanie de vaccinare da capo al fine, deşi, totodată, se dă şi ditamai coronasceptica.

Aşadar, aseară, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena3. Budeanu, metamorfozată brusc în prima specialistă a ţării, clama că, dacă Guvernul vrea să aibă succes cu actuala campanie de vaccinare împotriva coronavirusului, să apeleze musai la farmaciile Catena din toată ţara.… Citește mai mult

Ionuţ Cristache, pentru care falsitatea-i o constantă, băşicat de un biet fake news

Ionuţ Cristache s-a băşicat fiindcă pe net circulă o pagina falsă care, folosind abuziv imagina emisiunii sale România9, face reclamă unui medicament. Totodată, spune Cristache, el şi TVR depun eforturi pentru împiedicarea difuzării a ceea ce el numeşte un fake news ordinar.

Ironia sorţii, deh. Ar fi fost bine însă ca musiu Cristache s-o ia ceva mai uşor cu pianul pe scări, mai ales atunci când rosteşte: fake news. La rândul său, este realizatorul unei emisiuni care are drept constantă falsitatea şi duplicitatea, atât de proastă că adună nici măcar un punct de rating.… Citește mai mult

Premierul Ponta crede că celebritatea-i direct proporţională cu ignoranţa într-ale politichiei

Se spune că prostia este mama norocului şi a fericirii sexuale. Cu prima parte sunt de acord, că am văzut cum l-a susţinut Guvernul pe Dan Diaconescu ca să-şi facă reclamă electorală gratis şi din abundenţă, la ore de maximă audienţă. În ce priveşte partea cu fericirea sexuală, nu mă pronunţ, dar o să mă documentez.

Cert e că, de când Ponta se ceartă cu Diaconescu, fiecare dintre ei împinge adevărul cât mai departe, însă beneficiar al scandalului, cel puţin deocamdată, este doar OTV-istul.… Citește mai mult