Acum 22 de ani, chiar în ziua de 22 decembrie, ca şi în cele imediat următoare, era să mor. De glonţ. La Revoluţie sau Loviluţie, cum vreţi să-i spuneţi. Până la urmă, pe mine nu m-au atins plumbii, dar au murit alţii lângă mine – tineri, aproape copii -, iar momentele acelea n-am să le pot uita niciodată.
Dan Iosif, şi nu-i singurul, mă tot întreba: „Bă, de ce nu ţi-ai luat certificat?” „Lasă, Dane, că am timp”, îi răspundeam. Dar nu mi-l doream.… Citește mai mult