„A exista este un plagiat”

Habar n-am ce-i atâta zarvă-n varză cu plagiatul ăsta al lui Ponta. Acum, văd, s-a îndârjit şi presa străină. Dacă actualul premier a plagiat cu adevărat, probabil că va avea o carieră lungă, plină de succes.

Multora le place chestiunea, îi admiră, ba chiar îi aclamă pe cei care şparlesc idei, creaţii, concepte ş.a.m.d. Altfel, de pildă, Ştefan Bănică jr. n-ar avea succes la marele public care ştie foarte bine că muzica sa este „copy paste” Elvis Presley. Şi este doar un exemplu din zecile pe care le pot oferi.… Citește mai mult

Cătalin Botezatu visează că face sex cu fete de 14 ani

După ce i-a spus unui tânăr: „Te iubesc de mă cac pe mine”, Cătălin Botezatu şi-a dat seama că nu-i stă prea bine gay. Aşa că, de câţiva ani buni, munceşte de zor să-şi recapete imaginea de heterosexual. Până mai ieri, material didactic era donşoara Bianca Drăguşanu, care între timp s-a plictisit de rolul de paravan.

Acum, mondenul naţiei n-are încotro. E nevoit să şocheze cu orice preţ – doar, doar s-o uita episodul „Te iubesc de mă cac pe mine”, al cărui impact a fost devastator.… Citește mai mult

Televizunea română la răscruce: moderatoare urâte vs veterane care şi-au făcut praf credibiltatea

Aflu că Lucia Hossu-Longin a ştirbit solemnitatea ditamai şedinţei de Consiliu de Administraţie al TVR afirmând că Ioana Lupea de la TVR Info este urâtă. Şi, din acest motiv, nu-i potrivită pentru rolul de moderatoare tv.

Mircea Marian, colegul Ioanei Lupea, cel care a răspândit şi informaţia, i-a înfierat pe blogul său  şi pe toţi bărbaţii din CA al TVR fiindcă n-au sărit în apărarea Ioanei. Şi eu o cunosc pe cea din urmă, am fost colegi, dar nu îi iau apărarea.… Citește mai mult

Războiul celor două dive cu mâna în şold

Întreaga ţară a fost captată de ultimul război dintre cele două dive, declanşat de faptul că Andreea Marin Bănică nu suportă să fie comparată cu Mihaela Rădulescu Schwarzenberg, fostă şi Bănică.

Oricum, e mai interesant de urmărit decât plictiseala aia de Schengen, chiar dacă Băsescu îşi asumǎ eşecul la tv, ori scutul antirachetă de la Deveselu, că doar scutul ăsta nu împarte nici măcar zahăr, ulei sau făină. Război în toată regula, cum ziceam. Replicile abisale, fără particula „Fă”. Iată şi o mostră: „Nu este un război al divelor.… Citește mai mult

Să-ţi fie ruşine… Mircea Geoană!

Ziarul Gardianul a tras să moară imediat după ce a difuzat, în premieră, celebra casetă cu palma prezidenţială de la Ploieşti. Nu ştiu dacă dumneavoastră vă mai aduceţi aminte, însă eu am toată povestea încă bine înşurubată în minte, mai ales că în 2009 eram chiar şeful ediţiei online la Gardianul.

Aşadar, în 2009, înainte de alegerile prezidenţiale, pe site-ul  publicaţiei au apărut imagini de la un miting din Ploieşti (2004) care relevau cum dosul palmei preşedintelui s-a lovit de obrazul unui puşti vorbăreţ.… Citește mai mult