Fără regizor, Mircea Diaconu nu pricepe rolul: Dacă nu câștig, mă duc acasă, spăl vase…

Mă uit la fotografiile de campanie ale lui Mircea Diaconu şi nu văd decât faptul că am în faţă un om de o tristeţe artificială, fără ieșire. Deşi actor, candidatul pare contrafăcut.

Se pare că respectiva tristeţe le-a fost transmisă şi celor de Pro România şi ALDE, care-l susţin pe Diaconu pentru fotoliul de la Cotroceni. Sau, mai bine zis, îl susţineau, pentu că sunt acuzaţi că nu trag pentru el. Păi e firesc, devreme ce, după prezidenţiale alianţa ALDE și Pro România nu va mai exista.… Citește mai mult

Fericirea de-a cumpăra de la LIDL

Zilele trecute, la o cafea, am stat îndelung la taclale cu un prieten. Subiectul principal a fost ba tristeţea, ba bucuria pricinuită de călătoriile sale în lumea largă. Adevărul e că are un dar minunat de a povesti.

La un moment dat, am vorbit despre fericirea legată de cunoaşterea la cel mai înalt grad a dorinţelor noastre şi, spre final, am ajuns la concluzia că totul e bine dacă încă ne preocupă problema.  Apoi, i-am spus că fericirea ori nefericirea depinde de dispoziţia noastră şi nu de întâmplare.… Citește mai mult

Regele Mihai I – tristeţea în stare pură ori mulţumire sufletească?

Am găsit o imagine extraordinară pe Facebook – Regele Mihai, în Parlament, înaintea discursului pe care l-a ţinut azi în faţa camerelor reunite. Din câte am înţeles, fotografia aparţine celor de la Gândul.

Nu discut despre spiciul regelui, fiindcă au făcut-o deja zeci de analişti cu minte sprintenă.

Pun în discuţie doar această fotografie sugestivă. Arată tristeţea în starea ei pură ori mulţumirea sufletească? Greu de spus, ca să nu zic aproape imposibil.

Avem un rege în viaţă, un fost suveran al României.… Citește mai mult