Între dezastros şi insuportabil

Recitalul nevrozelor din politichia românească continuă. Avem o nouă moţiune de cenzură pentru că  Victor Ponta a fost trimis în judecată. Anticipez deznodământul.

Până atunci, o să avem în Parlament un nou spectacol din teatrul absurdului, dar cu textieri din ce în ce mai slabi şi cu actori de o mediocritate dezarmantă.

Adevărul e că şi publicul, adică noi, pulimea, suntem pe măsură spectacolului. În rest, cu sau fără moţiune, vom trăi aceeaşi încremenire situată între dezastros şi insuportabil.… Citește mai mult

În lumea impertinenţilor, clădită pe osteneala truditorilor fară minte

Avem un premier trimis în judecată de DNA pentru 17 infracţiuni şi un primar general al Capitalei arestat pentru luare de mită.

Până la verdictul final şi irevocabil, doresc doar ca inteligenţa, cată mi-a mai rămas, să nu fie călcată în picioare. Chiar nu vrea să ştie cu precizie cât cântăreşte tapla fiecăruia dintre cei doi.

Spun aste pentru că Victor Ponta, primul şef al executivului trimis în faţa magistraţilor în timpul mandatului său, ne trateză ca pe ultimii fraieri. Nu comentează acuzaţiile DNA  (complicitate la evaziune și de spălare de bani), dar, la cacealma, promite că economia va crește odată cu salariile și pensiile.… Citește mai mult

Cicatricile domnului Victor Ponta

În sfârşit, la aproape un an după loviluţia din vară, domnul Ponta s-a dumirit: suspendarea lui Băsescu i-a făcut foarte mult rău pe plan extern.

„Mi-a făcut foarte mult rău. Am avut foarte mult de pierdut. Mi-au rămas şi nişte cicatrici. Dacă în 7 mai eram nu doar cel mai tânăr prim-ministru socialist, dar eram foarte bine cunoscut, foarte conexat, sigur că după episodul din vară am avut foarte mult de pierdut. Rana s-a vindecat, cum e povestea cu plagiatul, dar cicatricea va rămâne şi peste 10 ani, şi peste 20 de ani“ – susţine premierul nostru.… Citește mai mult

„Să-l scoateţi pe domnul Năstase de acolo!“

În timpul vizitei electorale la Brăila, Victor Ponta i-a promis unei alegătoare că viitorul lui Adrian Năstase sună bine. „Să-l scoateţi pe domnul Năstase de acolo!“, i-a strigat o femeie premierului, care a răspuns prompt: „Îl scoatem!“.

Angajamentul lui Ponta – în cunoştinţă de cauză, că doar e doctor în drept –  arată că pentru actualul şi, probabil, viitorul premier actul de justiţie nu reprezintă altceva decât un capriciu al celui mai puternic.

De altfel, nici nu pricep de unde doreşte Ponta să-l scoată pe Năstase.… Citește mai mult

Victor Ponta a realizat că, după „rectificare“, miniştrii şi-au cumpărat telefoane mai inteligente decât ei

Tocmai atunci când Victor Ponta le spunea miniştrilor săi că delegaţiile FMI, CE şi BM se află la Bucureşti, telefonul lui Sorin Chelmu, de la Agricultură, a început să sune, în ciuda faptului că demnitarul tot încerca să oprească soneria.

Aşa că premierul a izbucnit în şedinţa Executivului: „Domnul secretar de stat, aruncaţi-l, călcaţi-l în picioare, faceţi ceva! Dumneavoastră, la Agricultură, nu ştiţi să închideţi telefoanele, am înţeles. Cred că le-am dat prea mulţi bani la rectificare, d’aia! “. Însă  telefonul lui Chelmu s-a încăpăţânat să sune.… Citește mai mult