Viziunea lui Horaţiu Mălăele despre România redusă la tăcere şi starea de fapt

„România n-a fost niciodată redusă la tăcere. României i s-a luat dreptul legitim de a vorbi cu voce tare. A făcut-o însă şoptind de două ori mai mult. Cu mult chin, dar şi cu mult umor. Paradoxal, cu cât ţara a fost mai chinuită cu atât a fost mai mare starea umorist-masochistă a acestei naţii”, spunea Horaţiu Mălăele într-un interviu legat de „Nuntă mută”, filmul în care a debutat ca regizor.

Este vorba despre o producţie împănată cu umor negru şi suprarealism.… Citește mai mult

În atenţia preşedintelui Băsescu: Darul vorbirii, un fleac pe lângă arta tăcerii

Traian Băsescu – o nou viziune. Aproape apocaliptică.

Avem nevoie, susţine preşedintele nostru, de Statelor Unite ale Europei, fiindcă „numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară”. Altfel, „Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”.

N-am avut încotro – natura ocupaţiei mele, deh – şi am luat cunoştinţă de această interpretare oarecum catastrofală a lui Traian Băsescu.

Insă, la rândul meu, constat, încă odată, că darul vorbirii este un fleac pe lângă arta tăcerii.… Citește mai mult