
Deja convins că obţinerea unui nou mandat de parlamentar devine pe zi ce trece o misiune imposibilă, Călin Popescu -Tăriceanu, liderul ALDE, și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei.
Păi să candideze, că-i incoruptibil, devreme ce anul trecut, atunci când Senatul a respins solicitarea DNA de-a permite începerea urmăririi penale a liderului ALDE, Tăriceanu şi-a oferit, preventiv, chiar şi certificat de integritate, declarând de la tribuna Parlamentului: În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică, am fost, pe rând, deputat, ministru, prim ministru, președinte al Senatului, și nu am făcut niciodată vreo faptă LEGALĂ.
În urmă cu mai mulţi ani, acelaşi Tăriceanu spune: Tot timpul cât am fost prim-ministru n-am avut alt obiectiv decât să mă duc acasă şi să pun capul liniştit pe pernă.
Acum, după ce a ocupat enşpe funcţii foarte bine plătite, iată, el vrea să fie ales primarul Bucureştiului. Adică, să mai doarmă liniştit timp de cel puţin un mandat în fotoliul din biroul de peste drum de Cişmigiu.
El e prostul cu staif si lustru, dar in politica romaneasca insusirea asta nu e un handicap.
Mos Tagartza atirnatorul fis, fis