search
top

Te doare mintea! Dăncilă are consilier condamnat pentru corupţie, dar e preocupată foc de persoanele asupra cărora planează acuzaţii

În contextul controverselor stârnite de publicarea scrisorii lui Tudorel Toader în Finacial Times, care o acuză pe Laura Codruţa Koversi, fost şefă a DNA, Viorica Dăncilă face încă o declaraţie din care reiese doar că mai bine tăcea.

Dăncilă susţine că nu are nimeni ”absolut nimic” cu persoana Laura Codruţa Kovesi”, însă asupra ei planează anumite acuzaţii, care trebuie lămurite.

Spun că mai bine tăcea pentru că premierul Dăncilă l-a luat consilier pe probleme economice pe Darius Vâlcov, cel care şi-ar fi ascuns averea prin cimitire, condamnat deja în primă instanță (sentinţa nu-i definitivă), la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție, iar motivarea, peste 300 de pagini tocmai a fost publicată.

Cert e că Dăncilă nu se ţine de cuvânt. Zilele trecute spunea: Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte… Iată însă că a uitat aproape instantaneu ce-a promis.

Însă tot răul spre descreţirea frunţilor, fiindcă e mai bine să citești de pe o hârtie decât să spui prostii circula deja ca banc, la fel de savurat precum cel legat de Vâlcov.

Doi morți, într-un cimitir, dimineaţa, la ora şase. Se aude un zgomot. Unul din ei: Stai, mă, liniştit, e Vâlcov, îşi ascunde tablourile în cimitir. Celălalt: Ba, ce m-ai speriat, credeam că a venit Dragnea să ne ia la vot.

Toader vrea să-i arate lui Dragnea că-i încă util şi o pârăște pe Kovesi în Financial Times

Scrie un comentariu

top