Chiloţii roşii ai social-democraţiei

Constanţa era sub nămeţi, ca aproape toată ţara de altfel,  iar primarul Radu Mazăre dansa la ziua Taniei Budi, pe care actriţa şi-a serbat-o într-un club de fiţe de la malul mării.

În timpul petrecerii, ca să mai descreţească frunţile telespectatorilor, Mazăre, lider PSD, a declarat că i-a cumpărat sărbătoritei chiloţi roşii. Motivaţia primarului Constanţei: „Păi, nu e culoarea social-democraţiei?”.

După petrecere, Mazăre a plecat val-vârtej în Brazilia, la carnaval, împreună cu fratele şi fiul său. Fraţii ori nu mai suportă frigul din Românica, ori, cel puţin o lună,  nu se anunţă vreo petrecere importantă.… Citește mai mult

Arhivele secrete, bune doar ca să dea savoare disputelor de orice fel

CNSAS, ultima frontieră.
Disputele literare trec din ce în ce mai des şi prin arhivele băieţilor cu ochi albaştri.
Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, l-a numit informator al Securităţii pe criticul Adrian Marino (foto dreapta). Asta pentru că, într-un volum care va apărea în curând, criticul îl caracteriza pe poet drept un „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”.
Marino nu are cum să se apere pentru că e mort de cinci ani.

Dinescu este atacat frontal de cei care l-au mai înjurat, însă apărat de către criticul Nicolae Manolescu.… Citește mai mult

De ce are Diaconescu şi n-are Ciobanu

Un ziarist îi numără banii lui Dan Diaconescu. Altul ne sugerează că nu-i corect, ba chiar că-i strigător la cer ca şeful de la OTV să aibă  33.425.000 de euro prin conturi, iar designer-ul Răzvan Ciobanu să piardă tot ce-a avut.
Ca sa vezi gândire proletară.

De ani buni, Dan Diaconescu ia  vamă proştilor, cei mai buni platnici din ţara asta. Ştie s-o facă precum nimeni altul. Teoretic, el n-are legătură nici cu presa, nici cu televiziunea. Numai că, în Românica, teoria n-are vreo legătură cu viaţa reală.… Citește mai mult

Fostul şef al Securităţii va vorbi, în sfârşit. După moarte

Iulian Vlad, Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului (DSS) înainte de Revoluţia din 1989, îşi scrie memoriile. Nu în România, ci pentru editura franceză Hachette. Cartea urmează să apară după moartea fostului şef al DSS. Drepturile de autor se cifrează, conform surselor noastre, la 1 milion de euro. Avansul a fost depus într-un cont pe numele lui Adrian Vlad, fiul fostului şef al DSS, în prezent om de afaceri. Înainte de 1989, Adrian Vlad a fost coleg de birou cu Cristian Tudor Popescu, la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice, amândoi fiind analişti programatori.… Citește mai mult

Trebuia să cerem voie Rusiei în privinţa scutului?

România şi-a găsit loc în noua arhitectură de securitate a Europei Centrale şi de Est. Administraţia Obama a reconfiguratat sistemul de apărare antirachetă propus de predecesorul său George W. Bush. Dacă administraţia Bush intenţiona să amplaseze radarele în Cehia şi interceptoarele în Polonia, noua administraţie a Casei Albe intenţionează ca pe teritoriul ţării noatre să fie amplasate capabilităţi terestre de interceptare, ca elemente componente ale scutului antibalistic. În anunţul preşedintelui Băsescu, făcut după încheierea şedinţei CSAT consacrată acestui subiect, din 4 februarie a.c., s-a strecurat şi o exprimare inabilă, menită să irite anumite medii din ţara noastră, prea puţin dependente sau sensibile la nevoile Rusiei.… Citește mai mult