Nu mă ucide ea, ci prostia crasă

Chiar dacă „Mă ucide ea” îmi invadează timpanele în spaţiile publice, chestiunea mă lasă rece. Chiar mai rece decât toată opera lui Guţa, Salam şi Vijelie la un loc.

Însă mă revoltă faptul că o publicaţie precum Gândul, care se vrea şi respectată, publică un interviu fluviu cu autorul respectivei piese, un anume Mihail. Fireşte, nu e vina celui din urmă că Gândul face publicitate sub acoperire unui surogat, cum nu e vina unor mari cântăreţi şi instrumentişti români, aplaudaţi în toată lumea, că presa românească îi ignoră cu desăvârşire.… Citește mai mult

Haosul care naşte sminteală sau viceversa

Deunăzi, scriam despre ultima sminteală a liberalilor: desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Bucureştiului. Atunci, anticipam şi faptul că imnul de campanie al candidatului PNL la primărie ar putea fi: Sfântă tinereţe legionară. Ieri, liberalii şi-au retras candidatul din cauză de prea multă contestare.

Însă, culmea ridicolului, chiar şi după ce l-au retras pe Munteanu, liderii liberi, în frunte cu Alina Gorghiu, încercau să ne convingă că Marin Munteanu era, de fapt, un excelent candidat.
A fost a treia retragere într-o perioadă extrem de scurtă, dacă nu mă înşel.… Citește mai mult

Oana Stancu, convinsă că implicarea unui copil în războiul Antenelor este de aceeași natură cu gândirea justă

Războiul declanşat de evacuarea Antenelor a dus la o situaţie greu de imaginat: Oana Stancu (Antena 3) îl atacă, prin ricoşeu, pe ziaristul Dan Tapalagă, adresând fiicei celui din urmă o scrisoare deschisă de o mare josnicie.

Nu-l cunosc pe Tapalagă (Hotnews) şi nici nu pot spune că-l admir în mod deosebit. Însă este inacceptabil faptul că fata sa, o şcolăriţă de 10 ani, a fost folosită într-un război mediatic, în pofida celor mai elementare norme de bună-cuviinţă. Aşa că, sunt din ce în ce mai convins, Oana Stancu se confruntă, frontal, cu simptomele unui delir greu de înfăţişat în câteva cuvinte.… Citește mai mult

De ce nu sunt solidar cu Antena 3

După un an şi jumătate de la condamnarea lui Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Chimie Alimentară, ANAF a emis ordinul prin care posturile de televiziune ale familiei Voiculescu trebuie să elibereze clădirile din care emit, intrate acum în proprietatea statului. Ordinul a fost emis după ce magistraţii au stabilit că evacuarea este legală.

Aşadar, de ce nu sunt solidar cu Antena 3. Pentru că, încă de la început, respectivul post tv a clamat că se pune doar în slujba publicului, dar, în realitate, n-a urmărit decât interesele politice şi economice ale familiei lui Dan Voiculescu.… Citește mai mult

Ronţăitul napolitanelor declanşează cutremur

Am văzut la tv o reclamă legată de nişte napolitane care, ronţăite de către un nesimţit, provocau, la propriu, un cutremur de pământ.

Dacă s-a ajuns până aici, mă aştept ca, în curând, să mi se spună, tot la tv, despre puiul la rotisor, picurat cu mujdei, ingurgitat cu savoare doar în apropierea unei ciuperci atomice. Cert e însă că reclamele care aveau drept subiect constipaţia ori flatulenţa au devenit deja suave amintiri.… Citește mai mult