Doamna senator Vasilica Miron faţă cu statusuri, chestii şi citate din Octavian Paler, pe Facebook

Doamna Vasilica este senator din partea PPDD. Aşa că, fireşte, oferă interviuri ziariştilor. Nu faptul că nu ştie politică, după cum declară, mă înspăimântă, ci că-i fericită de provocarea care i-a ieşit, pe neaşteptate, în drum: ditamai Parlamentul României. Dialogul care urmează nu doar că este elocvent, dar mă scuteşte şi de întrebarea: oare chiar are Vasilica Miron capacitatea să-şi exercite mandatul?

Reporter: Aţi menţionat printre pasiuni şi cititul.

Vasilică Miron: Mai citesc, dar acum, în ultima perioadă, chiar am fost aglomerată.… Citește mai mult

Polonezii îi detestă pe români. Ce bine era dacă spuneau asta înainte să le dăm aurul înapoi

Polonezii ne detestă. Un studiu citat de Radio Polonia arată că, de pildă, ei îi preferă pe cehi în proporţie de 51 %, dar detestă românii (41 %).

Ce palpitant era dacă ne detestau şi în 1939. Cine ştie ce s-ar fi petrecut cu aurul acestei ţări care, după invadarea Poloniei de către germani, a fost trimis în România ca să fie protejat. Spun asta pentru că, la sfârşitul războiului, noi le-am înapoiat polonezilor tezaurul în totalitate. Este o mare diferenţă între acest gest, venit din parte unora pe care polonezii îi dispreţuiesc acum, şi ce s-a petrecut cu tezaurul Românei adăpostit la Moscova – tot în urma unei invazii germane.… Citește mai mult

Pupincurismul poate dăuna sănătăţii mogulului Dan Voiculescu

Pupincurismul umflă, dar nu satură, oricât ar fi de îndulcit. Partea cea mai proastă: de regulă, pupincurismul în exces poate spori nebunia omului, în cazul nostru – jupân Dan Voiculescu, care – Doamne Fereşte! – o să se creadă chiar nemuritor.

După ce mogulul a demisionat din Senat pentru a evita condamnarea din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosarul ICA ), ziariştii din trustul său i-au dedicat adevărate ode.

De pildă, unul dintre pupincuriştii Antenelor încearcă să ne explice doct că, de fapt, temerarul Dan Voiculescu a demisionat tocmai pentru a demonstra că se opune sporirii imunităţii parlamentare chiar în contextul în care el însuşi are de dat piept cu justiţia.… Citește mai mult

Elena Ceauşescu dansează satanic pe mobila din Parlament, iar deputaţii mor de frică

Până ieri, am fost convins că marea problemă a Parlamentului Românei, după scrutinul din decembrie, anul trecut, se datorează aleşilor „refugiaţi“ în Casa Poporului tocmai ca să scape de rigorile Codului Penal.

Văd însă că proaspeţii parlamentari au deja şi manifestării care frizează parafrenia. Aşadar, chestiunea se complică în forul suprem, de vreme ce Radu Popa, deputat PPDD, cere preoţilor să-i sfinţească biroul din Parlament de frica mobilei Elenei Ceauşescu. Omul are şi-o motivaţie: „Un preot – susţinea deputatul – e binevenit în Parlament ca în orice alt loc în care energia negativă şi duhurile rele sunt acumulate.… Citește mai mult

Sergiu Nicolaescu, hărţuirea cadavrului şi incinerarea

De câte ori moare un artist român cu mare trecere în rândul maselor largi  – acum mă refer la Sergiu Nicolaescu -, începe operaţiunea tv de hărţuire a cadavrului.

Aşadar, doar un exemplu, pe micile ecrane se perindă tot felul de cretini, majoritatea alteraţi de filozofie, care lansează dezbateri de-a dreptul ridicole: „Să-l ardem ori să-l îngropăm pe regizor?”. N-are nici cea mai mică importanţă că ultima dorinţă a lui Nicolaescu, confirmată de către membrii familiei sale, a fost să fie incinerat.… Citește mai mult