Doru Buşcu se visează în pat alături de una cu sexul schimbat

Deunăzi, Doru Buşcu a avut o fantezie erotic cu „Academia Caţavencu”. Nu-i glumă, a povestit-o cu lux de amănunte în revista cu acelaşi nume.

Doar un vis trecător însă, fiindcă, într-un final, el n-a reuşit s-o cumpere şi să se culce cu ea în pat toată viaţa. Ba chiar a pierdut vreo 45 de mii de euro  – nu contează acum de unde erau banii ăştia -,  garanţia pe care a depus-o înainte de-a licita pentru „Academia Caţavencu”.

Cred că pe Doru Buşcu l-au ajuns blestemele lui Ovidiu Nacu,  fostul patron de la „Caţavencu”.… Citește mai mult

Între droguri şi bărbaţi. Prostia lui Răzvan Ciobanu, o suferinţă a inteligenţei de 600 de mii de euroi

Cel mai bine te promovezi sau, la rigoare, te relansezi atunci când intri perfect în pielea unei victime. Reţeta e cunoscută. Nimic nou sub soare. Însă foarte importantă este povestea – să ne curgă şuvoi lacrimi pe obraz. O variaţiune pe temă dată din care nu trebuie să lipsească dragostea, banii şi inocenţa.

Ultimul pe listă – domnul Răzvan Ciobanu, creator de modă. Omul o ia de la zero şi are nevoie de rating. În consecinţă, a declarat: „Nu problema cu drogurile m-a afectat.… Citește mai mult

Doi ziarişti atomici de la Adevărul şi o exclusivitate cu premeditare

Cristian Delcea şi Mihai Voinea, doi ziarişti de la Adevărul care, convinşi fiind ei că au descoperit America, publică un articol legat de generalul  Ştefan Kostyal sub genericul „Adevărul a reuşit să vorbească, în exclusivitate, cu generalul Ştefan Kostyal”.

În exclusivitate – mă gândesc eu la învăţăturile domnului DEX – adicătelea cu excluderea tuturor celorlalţi.

Ei bine, ca să vedeţi cât de relativă este exclusivitatea asta în Românica, anul trecut, însuşi generalul Ştefan Kostyal a vorbit pe larg cu mine chiar pe tema abordată recent de către cei doi ziarişti.… Citește mai mult

Sexul Elenei Ceauşescu, un măreţ arc peste timp

Nici nu-mi imaginam că în sexul Elenei Ceauşescu încap atâtea exemplarele alese, perindate prin politichie înainte ori după 1989 :

de la Mircea Dinescu Am Învins, Ion Iliescu Ultimul pe Listă ori Gelu Voican Voiculescu Între Clitoris şi Metafizică până la Gabriel Oprea şi Radu Mazăre. Şi toate aceste personaje  pare a jundui la  dosul planturos al „Sinistrei lui soţii”.

Tablourile Marilenei Murariu, expuse recent la Galeria  Simeza, sub genericul „Despre Elena în general”, spun mai mult decât toată istoria noartă postdecembristă.… Citește mai mult

21 mai 2011. Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

22 mai, dimineaţa. Sfârşitul lumii prezis ieri de Harold Camping (foto), un predicator bogat şi zâmbitor de aproape 90 de ani, n-a venit. Ce mai contează, de vreme ce Camping l-a mai ghicit de vreo patru ori în ultimii ani? Iată că s-a amânat din nou.

Însă, cu siguranţă,  Dan Diaconescu ne va oferi ultimele ştiri despre iminenta Apocalipsă, lămurindu-ne totodată şi de ce ne-a mai dat bunul Dumnezeu o şansă.

Eu mi-am petrecut sfârşitul lumii într-o notă obişnuită. Adică, am scris articolul pentru Arhivele PUTEREA despre Cristoiu vs Vadim (CLICK AICI) şi am pus ştiri pe site-ul aceluiaşi ziar.… Citește mai mult