Admiraţia lui Ion Cristoiu faţă de Vladimir Putin l-a cam orbit: Nu mai vede pădurea din cauza copacilor

Un nou exerciţiu de admiraţie nemărginită a lui Ion Cristoiu faţă de Vladimir Putin l-a făcut pe gazetar să tune şi să fulgere la adresa jurnaliştilor de pretutindeni într-un material video intitulat: Vladimir Putin se teme că Rusia va fi țapul ispășitor al foametei din lumea a treia. Ca să vezi câtă grijă ar avea omul de la Kremlin de bunăstarea Africii. Fie vorba între noi, apropo de respectivul titlu, îl interesează pe Putin povestea cu foametea şi lumea a treia tot atât cât mă interesează pe mine lăcustele violet de pe Marte.… Citește mai mult

De ce este musai ca preşedintele Iohannis să spună cine a scurs în presă proiectele legilor securității naționale

O mare nemulţumire. Aceasta a fost reacţia preşedintelui Iohannis după ce o schiţă legată de modificarea legilor securității naționale a apărut în presă. Prima dată în G4Media, apoi şi-n alte publicaţii care au preluat informaţia.

După cum se ştie, publicarea unui crochiu a ceea ce ar urma să fie legile securității a creat deja valuri, polemici şi multă îngrijorare. N-au lipsit nici catalogări precum: cel mai mare derapaj politic din ultimii ani, consfințirea dominației serviciilor secrete asupra societăţii româneşti, SRI vrea să fie mai tare decât fosta Securitate, atac frontal la adresa democraţiei, recul democratic ş.a.m.d.… Citește mai mult

Bugetari din toate ţările, uniţi-vă! Ministrul Boloş arată cum a făcut milionul sau serviciul public, mană cerească

E limpede că în România nu există serviciu mai bun ca la stat, mai ales dacă eşti funcţionar public. Pricopseală aproape garantată, iar un bun exemplu în acest sens e ascensiunea financiară a lui Marcel Boloş, actualul ministru al investițiilor și proiectelor europene.

Păi da, fiindcă până la 54 de ani, bugetarul Boloş, care, conform Wikipedia, e profesor universitar, preot ortodox, finanțist şi inginer a reuşit să adune aproape un milion de lei în conturi şi depozite bancare, plus două apartamente şi un teren extravilan.… Citește mai mult

Ridicol: Oprescu spune că n-a fugit de condamnarea de aproape 11 ani, ci că s-a dus în Grecia doar să-şi trăiască visul de-o viaţă întreagă

Aflăm de la Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat şi abuz în serviciu că, de fapt, el n-ar fi şters-o din România ca să nu intre în puşcărie. Aşa cum zicea fostul primar, via Antena3, după ce a fost eliberarea pe cauţiune din penitenciarul Korydallos din Grecia, se afla la Atena în momentul primirii sentinţei definitive fiindcă dorea să-şi trăiască în linişte visul de-o viaţă.

Nu trebuie să vă mai spun, bănuiţi, Oprescu a vorbit la Antena3 din postura de victimă a justiţiei, cântând patetic aria nevinovăţiei precum toţi cei condamnaţi pentru corupţie.… Citește mai mult

Inepţii propagandistice pro-ruse: Guşă e convins că dărâmă statuia lui Zelenski cu mâna unui analist elveţian, căruia Rusia i-a oferit cetăţenie

Supărat foc pe Volodimir Zelenski fiindcă îşi apără aprig ţara şi nu dă bir cu fugiţii după invazia rusă, Cozmin Guşă, cel care controlează postul de radio Gold FM, îl atacă din nou pe preşedintele Ucrainei. Însă nu reuşeşte să producă decât niscai umor desuet.

Necazul lui Guşă pe Zelenski este aproape aidoma cu al Moscovei. Să fie doar o coincidenţă? Poate că nu, de vreme ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat în mai multe rânduri Gold FM pentru propagandă rusă ori pentru modul în care prezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.… Citește mai mult